de câte ori mă întâlnesc cu
el – sângerează: sângerează
după ce pleacă de la mine – sângerează când
vine la mine – nu se mai opreşte
sângele lui
ce fel de lichid mai e şi
sângele ăsta – dacă se scurge
într-una – numai dintr-o
parte?
ce fel de purtători ai acestui
lichid mai suntem şi
noi – dacă îl lăsăm să se scurgă – mereu – prin
cu totul alte locuri
de scurgere – decât cele prevăzute prin
schiţe şi
fapte?
de ce – dintr-o neglijenţă ori neglijare
perpetuă - a constructorului ori
construcţiei – să existe numai o
singură gură de scurgere – cu totul împotriva legilor
cosmice amplasată – şi
neprevăzută în
niciun plan demiurgic?
tu – însângerat străin – iartă
această inginerie sălbatică şi
fără niciun dumnezeu
iartă nouă inginereşti greşalele
noastre – prin care - mereu
gura de scurgere a sângelui
sfânt – este în cu totul altă parte decât se
cuvine: între coastele tale – în
palmele tale – din
tălpile tale
de câte ori te văd – însângeratule
străin – îmi doresc să facem schimb de
răni: sunt atât de
frumoase rănile tale – cele crestate
în suprema lumină a
neprihănirii – a sublimei
sfidări a întregii inginerii
cosmice
prin pânza de sânge a rănilor tale (atunci când
plâng – şi lacrimile mele se
înfrăţesc cu sângele tău) – zăresc o
ciudată – miraculoasă
grădină
sângele tău – lacrimile mele – sunt
semnul că nu am
vedenii
toată ingineria eronată a
evitării – mă smulge din
cuminte extaz – şi mă zvârle sub
teascul vinii: mereu mă
strivesc – şi
nicio vrednică
picătură