Pete
Pete de rugină
căzute în timp
pe trupul mirării
atârnate-n vid
la distanţa vremii
dintre noi pierdută
schiţată în pasul
dansului de nuntă
ţesută cu firul
de pânză cernită
şi spălată-n apa
de dor năclăită,
îmi ascund obrazul
să nu-ţi simt privirea
îmi acopăr ochii
să nu-ţi văd păşirea
către alte rosturi
ai plecat odată
mi-ai pătat iubirea
cu rugină toată.
Ceaţa
Te strig,
m-auzi,
nu văd nimic
eşi fir de iarbă
ori eşti spic
te chem,
răspunzi,
dar nu te simt
stai undeva
unde n-am timp
încerc ,
să văd,
dar nu ai chip
doar ceaţă groasă
şi ... nimic.
Frunzele care mor
îşi varsă lacrima pe rugul
pocăinţelor noastre strivite
sub tăvălugul păcatelor următoare
ce cad,
peste capetele plecate
într-o nouă pocainţă
născută din lacrima frunzelor
care ... dor.