Ţi-a zâmbit aseară luna
Ţi-a zâmbit aseară luna
Printre culmi înstejărite.
Şi-ai vrut s-o cuprinzi cu mâna
Să strângi stele risipite.
Ea s-a dat de după culme,
S-a prelins, molcom, pe râu;
Prin albie s-a scurs în lume,
Până-n marele pustiu.
Rouă, rouă îţi era chipul
Şi tot galeşă privirea.
Luna îşi urma periplul
Şi prin tine, strălucirea.
Boarea-ţi dansa lent prin plete,
Susurând cântări frunzite.
Tu, cu gânduri neşoptite,
Ostoiai dureri doinite.
Zgribuliţi venit-au zorii...
Tu, zâmbind cu ochi de rouă,
Te-ai pierdut în visul nopţii,
Radiind ca luna nouă.
iubiri de zăpadă
cad fulgi prin mine
şi iar mi-s de zăpadă
numai că
sunt alţi copaci
şi altă stradă
nu-i pic de vânt
nici frig măcar
numai că
sunt alte timpuri
şi totul pare în zadar
şi fulgi vor mai cădea
şi voi fi iar de zăpadă
numai că
ea
nu-mi va mai zâmbi
ca altădată
Pas cu pas
clişee – pas cu pas,
iubiri pierdute…
ciclicitate – fără glas
zile şi nopţi – tăcute
acorduri ca de coardă frântă,
gânduri pe portative dezmembrate
şi-o frunte încrâncenată
peste ochi îmi pare noapte.
dar mă trezesc din amintiri:
mi-s iarăşi fără glas
dureri trecute
clişee – pas cu pas…
Cerere în căsătorie
Zici c-ai avea căruţa
plină de defecte;
nici catrafusele-mi
din bocceluţă
nu-s perfecte.
Căruţa mea e şi ea plină
şi-adăugând-o la a ta,
le-am scoate pe amândouă
la lumină.
Le-am deşerta într-o ogradă
şi le-am da nopţii să le tot vegheze;
şi-apoi zilei să le vadă
şi contopirii să le primeneze.
Ar fi un jug,
încununat cu flori
şi-am arde pe un rug,
aprins din sărutări.
Gânduri de cleştar
În umbra unui gând nespus
Rămas-a un chip neîntinat.
Zâmbind cu faţa spre apus
În negură s-a afundat.
Ca o vedenie s-a tot ivit
În nopţi fără de tihnă;
Şi-a tot venit, neobosit,
Într-un halou plin de lumină.
O clipă, doar o clipă am crezut
Că a privit spre mine... Oare?
Însă privirea-i blândă s-a pierdut
Pătrunzător în luminata zare.
Când astrul zilei s-a iţit mai clar
Şi-a răscolit pământul,
Vedenia cu ochii de cleştar
S-a însoţit cu gândul.
