PENTRU UN ÎNVĂŢĂMÂNT RELIGIOS
CREŞTIN COMUNITAR.
DESPRE HANDICAPAŢII LA ÎNVĂŢĂTURĂ
AI STATULUI
Noi n-am fost niciodată panicarzi (semnalând degenerescenţa spirituală românească şi terestră) şi, de fiecare dată aproape, am încercat să întrevedem, dacă nu chiar să oferim de-a dreptul, soluţii, pe care lucrarea dimpreună a Lui Dumnezeu şi a omului (teandria) nu trebuie să le lase la stadiul de utopii.
Toţi ne plângem (şi pe bună dreptate!) că învăţământul românesc (ca şi cel mondial, de altfel), de când a fost separat de Biserică (prin comandă de
Toţi ne plângem acum, în loc să ne fi plâns odată cu reforma lui Cuza, din sec. al XIX-lea, prin care se laiciza învăţământul, în loc să ne întrebăm ce înseamnă învăţământul de stat - şi ce fel de stat este cel care cere laicizarea? Statul roman (ca toate statele moderne) este iudeo-masonizat - adică, este organizat şi structurat, infiltrate (până la “măduvă”) de antispiritualism, conform preceptelor iudeo-masonice. Proiectul iudeo-masonic mondial, care hotărăşte destinul tineretului şi învăţământului, cum ar vrea să hotărască destinul unei plante, falsificând istoria veche (rădăcina) şi siluind istoria nouă (fructele) - acest plan, care cuprinde, în primul rând, directive pentru conformarea unui tineret ateu şi amoral (supus “ETICII SITUAŢIONISTE”=”UN SISTEM ETIC CĂRUIA REGULILE MORALE NU-I
Învăţământul, pretutindeni în lume (deci, şi în România), a devenit
Iată ce prevăd PROTOCOALELE DE
Dar, oare, să nu existe nici o soluţie, nici o alternativă la răul învăţământului de stat? Adică, cei care vor să rămână instinctuali, să rămână în cadrul învăţământului de stat - dar cei care vor să rămână ori să devină creştini, să-şi păstreze în ei şi să-şi dezvolte forţele spiritului - să urmeze o altă cale de educaţie? Ba există, dar cu condiţia reabilitării spirituale, atât a Bisericii (instituţionale) Creştine, cât şi a laicatului (ne referim la sporirea conştientizării răspunderii faţă de sine a comunităţii creştine şi, prin consecuţie, organizarea ei mult mai bună, mai eficient-spirituală, mai energic-cristică - adică, în SPIRITUL LUI HRISTOS).
SUA este ”prima
Ei bine, chiar şi în această zonă a disperării - comunităţile creştine autentice, chiar dacă, faţă de Ortodoxie, ele sunt considerate “eretice” (comunităţi care erau programate de Guvernul SUA pentru amalgamul ultim : NU diferenţe de rasă, NU diferenţe de neam, NU diferenţe de religie, întru recuperarea Dreptei Credinţe etc. - ci doar şi numai NOUA ORDINE MONDIALĂ, NOVUS ORDO SECLORUM, scop înscris pe “dolarul nostru masonico-satanizat, cel de toate zilele” - adică o creatură artificială, suspectă, o mixtură biologică dubioasă, un hibrid degenerat, care să fie, prin lipsa lui totală de identitate-personalitate, optim de manevrat, spre o sclavie totală, o înrobire total îndobitocitoare, maşinalizatoare, paralizantă a voinţei, a forţei spirituale a fiinţei umane) s-au regrupat şi au spus (multe dintre ele) un NU energic, hotărât - dorinţei Guvernului SUA de a le “integra social” - de fapt, de a le dezintegra spiritual-uman şi a le transforma în roboţi umani, golemi, sclavi ieftini sau gratuiţi, material de experiment uman - neînchipuit mai vast decât cel din lagărele naziste. Şi, negând învăţământul de-spiritualizant de stat - au creat, prin forţa financiară unită a comunităţilor religioase - ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIVAT RELIGIOS.
Astfel, comunităţi catolice, lutherane, baptiste, evangheliste(noi ştim a face deosebirea între erezie şi „erezie” - între satanism [fie el şi mascat, sub aparenţe de „binefacere socială”!] şi necesitatea spirituală de re-îndumnezeire a urmaşilor noştri, întru HRISTOS!) - au refuzat învăţământul statului masonizat, prin care copiii lor erau învăţaţi să se supună nelegiuirii, să-şi repudieze familia, să-L nege pe Dumnezeu şi să se asimileze animalelor de montă - sau sodomiţilor şi gomoriţilor. Şcolile publice dizolvau creierele şi sufletele copiilor( care reprezentau adevăratul viitor al comunităţilor respective) - deci: JOS CU ŞCOLILE PUBLICE! - au spus “comunitarii” ( membrii comunităţilor acestora religioase, curajoase şi responsabile faţă de viitorul umanităţii terestre). Şi membrii acestor comunităţi au angajat profesori neacreditaţi de ministerele Guvernului SUA (şi nici interesaţi de aceste acreditări, care n-ar fi acreditat decât ideea şi realitatea că erau despiritualizaţi, golemizaţi, deci total incapabili să salveze spiritual comunitatea religioasă respectivă) - Guvern care, prin vocea masonului JOHN DUNPHY, spune (cf. A.R. Epperson, NOUA ORDINE MONDIALĂ, Samizdat, 2002, p. 242):”Sala de clasă trebuie să devină şi va deveni o arenă de conflict între vechi şi nou - HOITUL ÎNPUTREFACŢIE AL CREŞTINISMULUI (s.n.), laolaltă cu toate relele şi mizeriile sale adiacente, şi noua credinţă(...) strălucitoare în făgăduielile ei(...)”.
Şi asta, pentru că tribunalele SUA (din fericire, unele sunt mai independente decât justiţia din alte “democraţii”), în faţa cărora s-a judecat cauza învăţământului comunitar religios (urgisit de Guvernul SUA) au avut curajul unic să recunoască faptul că: NU ŞTIU CE SCOP ARE ÎNVĂŢĂMÂNTUL (de stat) şi ÎNVĂŢĂTURA (din şcolile de stat)!!! “Ştiinţa pedagogică (definită ca arta sau ştiinţa profesorală) este ea însăşi plină de conflicte diferite şi contradictorii” - explică judecătorul de
Tribunalele nu ştiu, dar iudeo-masonii ştiu: ”Ştim, cu siguranţă, că scopul învăţământului este acela de a înlătura toate valorile religioase predate de părinţi”(cf. A.R. Epperson, NOUA ORDINE MONDIALĂ, p. 243). Aşa se face că “hrana spirituală oferită tuturor copiilor şi ţinerea pe loc a copilului inteligent pentru a-l învăţa au dus la apariţia unei naţiuni de elevi anxioşi şi şterşi.” Medicii au creat, în consecinţa acestui fenomen, “un domeniu complet nou de boli ale copilăriei (...) Copiii au ajuns să fie numiţi HANDICAPAŢI LA ÎNVĂŢĂTURĂ (s.n.)”. Iată simptomele (selectiv) noii boli (op. cit., p. 244):”A- Neatenţie: cel puţin 3 dintre următoarele: exhibarea unor activităţi ca: neterminarea frecventă a ceea ce începe să facă, adesea pare să nu asculte, uşor de distras, are dificultăţi să se concentreze la lecţii sau la alte acţiuni care necesită o atenţie susţinută etc. B- Impulsivitate: cel puţin 3 dintre următoarele: exhibarea unui comportament ca: adesea acţionează înainte de a gândi , transferuri excesive de la o activitate la alta etc. C- Hiperactivitate: cel puţin 2 din următoarele: exhibarea unui comportament ca: alergare şi căţărare în copaci excesivă, dificultatea de a sta nemişcat sau foială excesivă etc.”
Şcolile particulare religioase sunt în luptă, astfel, cu Guvernul iudeo-mason, care doreşte distrugerea tineretului, prin încazarmarea elevilor în şcoli de stat (mai mult, preconizează răpirea totală a copiilor, în cazarmele învăţământului de stat, ca urmare a strategiei de distrugere a familiei!). Dar preoţii şi profesorii din Idaho, Nebraska, North Dakota etc. se bat pentru tineretul american, în numele lui Hristos - şi refuză autorizarea şcolilor religioase de către stat. Un pastor baptist afirmă: ”A ne supune(...) ar însemna să recunoaştem că statul e stăpân peste biserică” (op. cit., p. 245). Pastorul respectiv a fost condamnat pentru a fi violat legea frecvenţei obligatorii la şcoală, în statul North Dakotaşi pentru că şi-a înscris copiii la şcoala fundamentalistă organizată de el însuşi. Condamnarea nu i-a afectat lupta pentru non-sclavajul intelectual al tineretului.
Şi iată concluzia lui A.R. Epperson:”Cei care sprijină educaţia publică trebuie să se teamă de acei părinţi care au hotărât să le ofere copiilor lor învăţământ particular, în
…Considerăm (noi, un simplu creştin ortodox!) că ar fi timpul ca B.O.R. să se gândească serios: ÎL APĂRĂ PE HRISTOS - SAU CEDEAZĂ SATANEI? E timpul ca laicatul, comunităţile rurale şi urbane, deopotrivă, să înţeleagă: învăţământ de stat, în statul iudeo-masonizat românesc, aduce toate relele satanice: distrugerea sufletului copiilor şi tinerilor, prin necredinţă, prin lăcomie, disponibilitate spre şi chiar dorinţă de crimă, evitarea (şi, în final: extincţia!) SFINTEI FAMILII, în favoarea desfrâului etc., boli degenerative, ale spiritului şi trupului - finalul fiind îndobitocirea populaţiei viitoare a ţării. Noi, membrii comunităţii-laicat, de pe lângă şi din sânul B.O.R., ar trebui să ne hotărâm să creăm alternativa învăţământului religios comunitar, pentru a refuza , astfel, înregimentarea copiilor noştri în şcoli care ni-i asasinează spiritual, iar noi dăm (culmea!) bani grei, prin impozite, pentru această pruncucidere, pentru degradarea, biologică şi spirituală, a neamului - şi aneantizarea patriei.
Dacă tot scoatem bani din buzunar, atunci s-o facem nu pentru răul nostru, al copiilor şi neamului - ci pentru întemeierea, pe lângă biserici şi mânăstiri - a şcolilor care să li-l reveleze copiilor noştri pe Hristos-Dumnezeu, să le reveleze faptul că sunt Fiii lui Dumnezeu – şi, deci, să ştie că au obligaţii atât faţă de Creatorul-Dumnezeu, cât şi faţă de familia în care s-au născut, faţă de neamul în mijlocul căruia şi prin care au căpătat fiinţă anume, Duh anume, cultură anume etc. Iar nu să afle că sunt rubedenii de sânge şi “duh” ale maimuţelor, reptilelor, şobolanilor - sau Dumnezeu mai ştie ale cui!
Întemeiere a şcolilor în care să fie crescut un tineret RE-ÎNDUMNEZEIT, sănătos, la suflet, minte şi trup - tineret căruia să nu ne temem a-i încredinţa soarta neamului şi ţării noastre!