LIBRARIUS
Chiar dacă titlul volumului semnat de RODI VINAU este unul blazat – „Fructe amare” (bilingv: română/italiană; Ed. Singur, 2013) – dar o blazare serenă, nicidecum disperată, poeta își trăiește de fapt pe tărâmul italic unde își petrece existența de o vreme, starea de poezie„sub clopotul albastru” al inspirațiilor, și faste, și convingătoare.
Să spun că am în față un volum de debut, dar RODI VINAU are la activ o interesantă biografie lirică desfășurată în patria lui Eugenio Montale cu care are unele confinități, volum care reprezintă o ieșire „verso il mare disteso” a lumii literare. O lume literară care, pentru mulți creatori români exilați, de bună voie și nesiliți de nimeni, sub soarele unei vieți mai bune, pentru că patria nu le oferă șansa unei speranțe radioase, este una interferențialităților benefice, a spațiului european comun – un „spațiu Schengen” sui-generis – al afirmării creatoare, a unei concurențialități/competiții dure, însă producătoare de valori autentice. Și cred că RODI VINAU reușește să reziste și să învingă în această „al crocevia dei tempi” („La răscrucea timpurilor”), versul său fiind de natură confesiv-nostalgică, emoțională, de o simplitudine magică. Există dar și un pericol: devierea în prozaicitate. Poeta – sunt convins – are combustia funciară, prin exercițiu atent, de a eluda acest pericol. Această convingere mi-a fost trezită, de pildă, de poemul „Trenuri” (se ia de la pag. 84).
Îngăduindu-mi un joc de cuvinte, RODI, sunt indubitabil convins, că va dărui rodiri de eclatantă poezie „frugando pensieri” („culegând gânduri”) „sotto la campana azzura” („sub clopotul albastru”).