În orice căsătorie mai veche de o noapte, există argumente pentru divorţ!
Se simţea tare obosit. Acasă îl tracasa o nevastă mereu cu un pas în urmă în ceea ce trebuia să facă în calitatea ei de soaţă. De multe ori mergea la serviciu cu cămaşa necălcată. Dacă îi pica ceva de iubit?! Cum să se dezbrace la hotel cu o cămaşa şifonată şi un chilot decolorat de la maşina de spălat? Dar nu numai asta îl enerva. Mai era ceva, mult mai important. Fiind executor judecătoresc, Cristian trebuia să pună în executare sute de sentinţe lunar, iar unele erau date cu fundul de instanţa de judecată! Erau total eronate adică, din varii motive: bani, neştiinţă, neglijenţă. De fapt, când a dat concurs la Ministerul Justiţiei pentru a ocupa acest post, un prieten cu fratele lui, avocat cu experienţă, i-a spus:” Cristi, stai în banca ta! Meseria asta, pe lângă faptul că este riscantă, este şi deosebit de solicitantă. Psihic, mă refer! Şi mai e pentru cei slabi de înger ispititoare datorită banilor, femeilor, băuturii care-ţi pică zilnic, a anturajului la nivel înalt.” Cristi a ascultat spusele avocatului, dar tentaţia de a fi „Domnul executor judecătoresc” a învins şi s-a prezentat la Bucureşti împreună cu alţi şase sau şapte pretendenţi pentru acest post, iar el a luat examenul cu 8,90! Ordinul de numire a fost semnat de dl. director în MJ Cristian Telu. Ce bucurie la întoarcere pe el. Au venit împreună maramureşenii şi învingătorul şi învinşii. Dacă unul dintre ei a băut de bucurie, ceilalţi au băut de supărare. Pălincă de prune, 56 de grade! La 24 de ani îşi permitea câte o noapte de genul acesta, organismul se refăcea cu repeziciune! Acum la aproape 30 de ani, cu nopţi nedormite din cauza stresului la servici ori acasă, cu probleme de diferite feluri după 1990, Cristi îşi găsi scăparea sau antidotul în băutură şi femei! Ca majoritatea bărbaţilor! Politica nu-l interesa deloc! Spunea adesea” Politica în România o fac doar oportuniştii şi cei din ţeapa lui Nicolae Filimon, adică parveniţii şi cei fără caracter!”
În ziua aceea avea de pus în executare silită o sentinţă prin care reclamanta Ştefania B. avea să-şi ridice lucruri personale din locuinţa fostului soţ dar şi două garnituri de mobilă din stejar masiv (cadou de nuntă), după un divorţ lung, în care era vorba de mulţi bani dar şi de gelozie sau dragoste neîmpărtăşită. Aşa cum spunea Ion Creangă, dragostea era împărtăşită 50%, doar din partea lui! De unde ştia Cristian toate aceste detalii? L-a învăţat un fost executor, Băgăceanu, acum în pensie, că înainte de a merge pe teren să treacă pe la arhivă şi să citească dosarul în întregime, iar dacă nu-i ajunge timpul, măcar motivele pentru care reclamantul sau reclamanta (în cazul de faţă) a cerut divorţul. Zis şi făcut! Pe la ora 8 şi ceva s-a prezentat la Arhive cu o ciocolată „Africana”, la doamna grefieră C. şi i-a cerut dosarul cu nr. 18(..)/1994. Spre marea lui surprindere află că motivul pentru care Ştefania B. doreşte divorţul este „impotenţa soţului cât şi manifestările violente, atât fizice cât şi verbale, asupra ei”.
Pe la ora 9,10 îşi face apariţia reclamanta la Biroul executări silite de la Judecătoria Baia Mare, aşa cum a fost programată.
Cristian întreabă: - Doamna B. aveţi un autoturism la dispoziţie să ne putem deplasa în localitatea dumneavoastră?! Ştiţi mai am şi alte dosare de rezolvat astăzi! Plus un camion şi vreo patru oameni să încărcăm repede mobila şi să nu facem circ în sat! Cu poliţia am vorbit telefonic dar le-am făcut şi hârtie în acest sens pentru a mă însoţi la ex-soţul dumneavoastră.
- Sigur că da! Mă aşteaptă afară un verişor cu maşina, iar vecinul meu are camion, maşina C.A.P-ului, că a fost şofer pe ea şi acum a cumpărat-o. Ştiţi, am ceva pentru dumneavoastră!
- Nu aici! îi reteză scurt executorul.
Cei doi, după ce Cristian mai rezolvă câteva probleme curente, pleacă din birou şi se urcă în maşină, o Dacia 1310, de culoare roşie care era parcată pe strada 1 Mai, în spatele judecătoriei. Drumul a durat o jumătate de oră. Cristian, deşi o cunoştea foarte bine după ce i-a citit dosarul de divorţ, inclusiv declaraţiile martorilor, pro sau contra celor doi, a tras-o puţin de limbă:
- Doamna B. eşti atât de tânără şi frumoasă, care este motivul pentru că divorţaţi după un jumătate de an?
- Ştiţi, motivul este nepotrivire de caracter!
Cristian insistă:
- Se vede că aţi avut avocat bun după răspunsul dat! Şi n-aţi ştiut lucrul acesta înainte de a vă căsători, mai ales că sunteţi din acelaşi sat?!
- Părinţilor mei le-a plăcut tare mult de el şi pe undeva n-am vrut să-i supăr, dar dacă ştiam prin câte voi trece nu m-aş fi căsătorit cu el în vecii vecilor. Chiar dacă rămâneam fată bătrână, să râdă babele din sat de mine!
Cristian, considerându-se un gentleman, schimbă subiectul şi spuse:
- Satul tău e tare frumos, cu oameni harnici şi primitori. Chiar săptămâna trecută am fost la cineva aici, în legătură cu o suprafaţă de pământ. M-a însoţit un inginer topograf, A.M.
- Ştiu domnule Cristian, chiar oamenii aceştia, care îmi sunt rudenii de gradul II, mi-au spus să apelez la dumneavoastră pentru punerea în executare a sentinţei mele deoarece mi-au zis că sunteţi tare de treabă!
- Mulţumesc! Adică nea Micle, mi-a făcut-o! Avea o pălincă de-ţi crăpau măselele!
- Şi ce? Credeţi că noi nu avem? Ba chiar mai bună! De pere puturoase sau de cireşe! La alegere, deşi taică-meu bea doar „piţiană”, adică de mălai, ca să nu-l doară stomacul. La birou vroiam să vă las doi litri de pălincă de corcoduşe.
- Nu se poate la birou dragă. Un coleg de-al meu a primit nişte pălincă din zona Seiniului, dar nu avea dop bun, s-a răsturnat şi a umplut biroul de miros, de ziceai că eşti într-o horincie din Boiu Mare. Şi cum Michiduţă se joacă cu sufletele pământenilor tocmai atunci a sosit Liviu Doru B. vicepreşedintele Tribunalului Judeţean, cel care răspunde de noi pe plan ierarhic, şi ne-a ţinut o lecţie de etică şi moralitate mai ceva ca-n şcoala generală la orele de dirigenţie.
Nici nu termină de spus asta Cristian, ca maşina opreşte în faţa unei case mari, cu vreo 4-5 camere, dată recent în terasit şi Ştefania spune mândră:
- Aici locuiesc eu! Mama a pregătit un mic dejun! Vă rog să poftiţi!
- Nu se poate, întâi mergem la comună, la Postul de poliţie, îl luăm pe poliţist şi ne deplasăm la fostul soţ cu agentul de poliţie, dacă e aşa de violent după cum spuneţi şi scrie aici în motivarea sentinţei. Camionul cu oamenii să vină într-o jumătate de oră, dar mai întâi trebuie să-i aduc la cunoştinţă fostului soţ că sentinţa este definitivă şi executorie şi nu poate să se opună aplicării ei. Mai am o rugăminte! Să nu spuneţi nimic. Ştiu că a avut o avocată bună şi el şi sper să-i fi spus să nu se opună executării silite, că are de-a face apoi cu Parchetul, ceea ce nu cred că merită. El o să vă provoace, dar dumneavoastră demonstraţi că n-aveţi nici o vină că această casnicie n-a mers! Tind să cred că el este un frustrat şi un mincinos în acelaşi timp.
Ştefania l-a privit pentru prima dată cu mai multă atenţie pe domnul Cristian, chiar cu drag şi a reuşit să spună, cu voce stinsă, aceste vorbe:
- Aşa am să fac! În fond şi la urma urmei, dumneavoastră veniţi pentru mine aici, nu?
- Discutăm mai târziu! „ Pe cai, că se filmează!”
Cristian, Ştefania şi şoferul, verişorul ei Ioan, s-au grabit să-l ia pe poliţist şi să ajungă la casa fostului soţ, Gheorghe B.
Ajung, în jurul orei 10,30 la adresa fostului, unde apare o casă cu etaj, în curte un autoturism marca „Toyota”, de culoare albastru închis. În plan îndepărtat un grajd imens, în spatele şurii un ţarc mare, dovadă că era crescător de oi, dar şi o livadă cât vezi cu ochii, de pruni, peri, cireşi, nuci.
Cristian se legitimă, după care întrebă pe un ton ferm, dar totuşi prietenos:
- Dumneavoastră sunteţi Gheorghe B. din localitatea S., numărul 128?
- Da, eu sunt. Ştiu pentru ce-aţi venit! Putea să vină şi singură. De fapt eu am o prietenă şi luna viitoare o să mă însor cu ea. Nu stau într-o singură femeie! Aşa să ştiţi!
- Casă de piatră, domnule B. Aş dori să-mi prezentaţi un buletin de identitate, dacă se poate.
- Cum să nu? Imediat. Mă duc în casă să-l aduc!
Între timp, executorul judecătoresc deschide porţile să poată intra camionul pentru a încărca mobila. Gheorghe B. se întoarce cu buletinul, după ce-l verifică îl roagă să intre, cu toţii, într-o încăpere cu masă pentru a putea întocmi procesul verbal şi a nu asista la ce se întâmplă aici sătenii curioşi care deja auziseră de sosirea executorului judecătoresc şi se strânseseră pe uliţă. Gura lumii, ce să-i faci! Nu o poţi astupa numai cu pământ, nu-i aşa? Gheorghe B. spune la auzul acestor vorbe:
- Dumneavoastră domnule executor şi domnul poliţist Pop, pe care-l ştiu demult, pot intra, dar ea, „curva” nu!
- Nu-i frumos să-i spunem aşa, mai ales în prezenţa unor străini, chiar dacă ar fi aşa. Vă respect dorinţa, dar la final am s-o invit totuşi să semneze procesul verbal.
- Bine, sunt de acord cu acest mod. Hainele i le aduc eu personal!
Mai bombăni ceva mama lui Gheorghe B. o femeie în jur de 60 de ani, iar tatăl acestuia stătea resemnat de gardul din interiorul curţii şi avea o privire tristă, parcă ajunsă pe alt tărâm.
Cristian se gândea: „Azi merge cu dosarul execuţional parcă mult mai uşor ca altă dată. Oare îşi revin românii? Încep să respecte legile ţării, încep să înţeleagă democraţia?!” Se trezi din nou la realitatea momentului, cât despre democraţia din România postdecembristă vom vedea în următorii ani!
Ştefaniei i-au fost aduse pe treptele casei, de fostul soţ, hainele personale, nu exagerez, în jur de vreo 20 de costume şi rochii, lenjerie intimă, alte nimicuri, pe care le-a preluat ea cu mare atenţie, fiind atentă la fiecare detaliu al rochiilor. El mai înjura, îi mai reproşa că el i le-a cumpărat, dar ea tăcea mâlc, aşa cum a învăţat-o dl. Cristian. Băieţii încărcau de zor mobila, bine că nu era expusă la etaj, că la cât de „vânjoşi” şi puternici erau după ce au consumat ceva tărie, nu terminau nici la două noaptea! În jurul orei 13,30 treaba era făcută, procesul verbal semnat de toată lumea: reclamantă, pârât, organul de poliţie, martori (4) şi executor judecătoresc. Un proces verbal model, de pus în ramă, aşa cum îi plăcea preşedintei Mariana I. Cred că toată lumea era fericită: avocaţi, executor judecătoresc, reclamantă, mai puţin Gheorghe B. şi tatăl acestuia.
- Aţi făcut o treabă bună domnule Cristian! Acum puteţi veni la masă la noi? întrebă pe un glas mieros Ştefania.
- Cred că da, dar îl invităm şi pe domnul Pop, nu-i aşa? Şi încă ceva, poţi să-mi spui Cristi!
- Bineînţeles!
Toţi trei s-au urcat în maşina lui Ioan, Dacia roşie, nou-nouţă, şi au plecat la domiciliul fostei mirese acu 6 luni, unde a cântat un mare artist maramureşean. Acolo, îi aşteptau o masă plină de bunătăţi. Cristian, după două pahare de pălincă insistă către Ştefania:
- Ştefania, rogu-te îmbracă-te cu rochia cea roz. Cred că-ţi stă mai bine decât în blugi şi tricou.
În demersul lui, puse o vorbă bună şi domnul plutonier Pop care servise şi el vreo 2-3 pahare de pălincă, ba insista, pentru plăcerea lui Cristian, chiar mama Ştefaniei, iar aceasta se conformă. Peste nici cinci minute apăru o fată cu o rochiţă roz, de 24 de ani în buletin, dar cu părul lung şi mătăsos despletit, negru şi un decolteu generos ce îi arătau sânii tari ca nişte gutui în septembrie, de nu-i dădeai nici 18 ani!
Din păcate, pe drumul de întoarcere a plecat doar Cristian cu vărul ei Ioan şi cei doi litri de ţuică promişi de Ştefania.
- Ştii măi Ioane, nu te căsători niciodată dimineaţa, că nu se ştie niciodată pe cine vei întâlni noaptea în pat! Mai e o vorbă, dacă femeia e bună gospodină în pat şi o femeie uşoară în bucătărie şi nu ştie ţine strâns legătura de chei a casei, s-a dus pe Săsar căsnicia omului! Aici ştiu că a fost vorba de altceva, dar parcă şi bogăţia unuia, tinereţea altuia, nu fac o căsătorie durabilă! Şi apoi să stai în casă cu o soacră care toată ziua vrea să te comande, e prea mult! Mai ales la fineţea Ştefaniei!
- Vedeţi domnule executor judecătoresc de ce sunt aşa de fericit? Eu îs fecior tomnatic şi m-am logodit cu singurătatea! Credeţi că, el, cucul, nu-i fericit? Şi încă cum! Era să uit domnule executor Cristian, Ştefania mi-a dat acest bilet pe care scrie „Pentru Cristi” pentru dumneavoastră.
GELU DRAGOŞ