După 25 de ani... Cine l-a împuşcat pe Daniel?
Tânărul hunedorean Daniel Ion Lupea era soldat în termen la Reşiţa în decembrie 1989.L-am cunoscut în decembrie 1989 pe tatăl său, care, cu un chip împietrit de durere, mi-a povestit despre fiul ucis în acele lupte între soldaţii români de la diferite obiective, cum au fost şi cele ale Antiarienei Hasdat de lângă Hunedoara, sau cele din municipiu, pe str[yile Hunedoarei ;i de la p[durea Chiyid ., cu forţe obscure, nedezvăluite nici după 21 de ani, iată!,- şi cum eu fondasem la Hunedoara un săptămânal independent, „ Renaşterea Hunedoarei”, am omagiat printr-un medalion- epitafic, jertfa lui Daniel. ( R.H. de miercuri 22 decembrie, 1989 pag.3). La acea oră, înainte de executarea lui Ceauşescu, cel care emisese acel ordin era generalul Militaru, căruia Ion Iliescu îi oferise comanda Armatei Române, cu toate că ştia că generalul, scos de la naftalină, era omul sovieticilor...În Hunedoara ştiam deja de încă ( 6) şase morţi prin împuşcare, profesională, deobicei în frunte, unele cu gloanţe vidia, care nu se aflau în uzul armatei noastre...Anticipez expresia unei amărăciuni în plus, Daniel nu a fost nici până azi, inclus pe lista tăiată în marmoră de pe Troiţa martirilor- eroi ai evenimentelor de atunci. Tatăl lui Daniel mi-a arătat în copie un ordin al gen. criminal Militaru, pe care o reiau în citat: „Spre înaltă, ostăşească datorie, am înaintat la gradul de sublocotenent (postmortem) pe soldat(ul) Lupea Daniel - Erou pe altarul libertăţii şi demnităţii româneşti”.
Părinţii lui Daniel au primit pe lângă această stereotipă, bombastică diplomă - având în vedere cine a fost cel ce a emis-o - necum demn, necum patriot român -, un sinistru criminal de război şi spion trădător,- cum avea să se afle mai târziu, prea târziu!- o sumă cinic de mică, nici cât să fie de ajutor pentru înmormântare. Edilii emanaţi ai regimului Iliescu, nu au avut nicio tresărire de conştiinţă pentru un eventual monument şi un meritat titlu post mortem de cetăţean de onoare ( l-au conferit prin ani unor foşti duplicitari ceauşişti). După ce „ revoluţionarii” din zonă şi-au împărţit bucatele, primind drepturi în bani, terenuri, onorificări, etc- l-au dat şi ei uitării nefăcând niciun demers. Pentru articolul meu am fost apostrofat la tipografie de un tovarăş brusc privatizat, vechi securist al Devei, şi de un domn care se titra „Purtător de cuvânt al CMPUN municipal”, cum scria pe uşa biroului lui din Primăria Hunedoara. „Nu a murit în Hunedoara, era la Reşiţa, să-l onorifice ei”! mi-a spus iritat omul, îmbrăcat în uniforma gărzilor kaki muncitoreşti, cu tricolor pe braţ. Era acelaşi care, vezi Doamne, în „ slujba” armatei manipulate de Militaru-Iliescu-Roman-et falangele, habar nu avea că erau nişte simple, macabre marionete – egali cu aşa-zişii terorişti din trupele antitero! Ce mai scria în diploma lui Daniel? „Numele lui va înnobila Revoluţia Românească din 22 dec 1989, iar faptele brave pe care le-a săvârşit, vor intra în Panteonul nemuriri neamului”. Ca jurnalist de investigaţie, am bănuit, iar apoi m-am convins, cine anume a scris acea diplomă, era una întocmită local, un simplu carton cu tricolor, iar sintagma grecească – exaltat bombastică a „omagiilor” în care el însuşi publicase ode, „Panteonul nemuririi”, era titlul unei grobiene broşuri editate în regimul împuşcatului, sub egida partidului, „Panteonul nestinseI iubiri”- prefaţate exact de tov-domnul purtător de cuvânt al revoluţiei, care dealtfel era autorul a două romane policer bine plătite (milicer) şi al unuia la fosta editură Militară a lui Ion Grecea şi d-nei Ivanov, editura reminicentă a „fraţilor sovietici eliberatori” din 1944... Am evocat într-o carte de memorialistică şi episodul în care eu însumi am fost „rata” de o rafală trasă din podul restaurantului „ Gambrinus”, asupra mea şi a doamnei Mîneran (...)- , în plină zi, nimerind uşa de sticlă a Poştei centrale, rafală de gloanţe VIDIA aşa cum am depus mărturie într-o anchetă şi azi „suspendată” obscur, a generalului Voinea. (Raport reprodus fragmentar de m ine în acea carte) O întrebare retorică stăruie în mintea mea : de ce în acel Ordin pervers, data Revoluţiei „ lor” este cea de 22 decembrie, devreme ce revoluţia începuse deja la Timişoara încă din 16- 17 decembrie ? A fost instituit apoi un aşa zis „ Forum 22”, cu fondurile fostului U.T.C., unde sediul a devenit un fief cu jocuri mecanice, biliard şi chefuri, al tovarăşului ...purtător de cuvânt, ulterior titrat şi „ preşedinte de onoare al revoluţionarilor din Hunedoara”...Dar să îi judece altcineva.
Daniel Ion Lupea a fost împuşcat mortal, la datorie, cu gloanţe dum-dum. El era de pază înarmată la obiectivul 01929 Reşiţa, unitatea militară cu acest cod, ceea ce reaminteşte un comunicat mincinos : „ forţe neidentificate ( terorişti români sau străini, spioni?) au atacat ac3ea unitate...Este probabil că au fost militari din aceeaşi armată, manipulaţi diversionist, aşa cum au fost astfel de cazuri şi în Timişoara, Bucureşti, Cluj, Sibiu, unde revoluţia a făcut peste o mie de victime... Dosarele secrete preluate atinci, în ianuarie, de la Hunedoara, duse probabil la o unitate militară Contra informaţii din Cluj Napoca ( şi nici până azi date adevărului) - au fost manipulate de aceeaşi veroşi „emanaţi” care au executat orbeşte ordinele de la „centru”. Daniel Ion Lupea a fost în floarea tinereţii lui. Medicii reşiţeni au făcut atunci eforturi disperate să-l salveze, iar pentru alinarea părinţilor, fratele său mai mic Marius-Eugen, despre care din păcate, nu mai ştiu nimic. Iată ce mi-a spus tatăl lui Daniel : „Domnu’ Evu, dacă aş fi murit eu de o sută de ori, dar el să mai fi trăit. Nu mai am lacrimi, mi-au ars.”
Iată, Daniele, scriu şi eu cu arsura unei lacrimi, aceste câteva cuvinte...
Eugen Evu
Notă: Recent, pe troiţa din marmură dedicată martirilor, din faţa Catedralei noi, a fost incripţionat şi numele lui Daniel, care aflăm că a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent. Ierarhia cazonă a gradelor, nu face obiectul temei. Recent, generalul Chiţac, criminalul acelor zile, de la Timişoara, a decedat la peste 8o de ani, tot la gradul de general. Îmi amintesc o aserţiune: „ Pe sub arcurile de triumf trec doar norocoşii şi laşii”.
* apărut în Revista Agero,
