Sandu Darie (1908-1991) este considerat unul dintre marii inovatori în arta modernă cubana. Evreu născut la Roman (cu numele Sandu Laver) a început studii juridice dar a fost atras de arta şi avangarda Română. Era prieten cu poetul Ştefan Roll, soţia acestuia Medi Dinu îl iniţiază în pictură.
A emigrat în Franţa, apoi în Cuba în 1941, acolo el dezvoltă construcţii electro-mecanice care îl vor califica printre exponenţii de vârf cubani şi internaţionali ai artei kinetice. O parte din lucrări au intrat în patrimoniul Muzeului de Arte Frumoase din Havana. O expoziţie retrospectivă cu tablouri împrumutate (40 de piese) din colecţia muzeului, atrage atenţia asupra acestui special artist.
Sunt expuse picturi, structuri transformabile, asamblaje spaţiale din diferite metale cât şi proiecte arhitecturale relizate în România în anii 60. Un film realizat în 1966 de cineastul Pineda Barnet (Cosmorama) confirmă vigoarea şi importanţa lui Darie în arta Cubană. Darie se înrolează într-un grup exigent numit „Madi", aliniat suprarealismului internaţional. În cartea lui Frank Popper "Birth oh Kinetic Art" găsim aceste referinţe: „Sandu Darie este unul din initiatorii liniei numite: arta luminoasă a environmentului" alături de Yakov Agam, Nicolas Shofer şi Victor Vasarely.
Expoziţia colectivă Art-Light-Artcurată de Popper în muzeul din Eindhoven-Olanda reprezintă cel mai important eveniment din cariera lui Darie. Recent, Muzeul Reina Sofia din Spania a achiziţionat lucrări pentru o expoziţie de Artă Kinetică.
Când ajunge în Cuba, Darie deja experimentase lucrări modelate după teoriile structuraliste şi constructiviste care circulau în sânul mişcării abstracţioniste. A fost în contact cu artişti similari din America de Sud. Un alt model şi sursă de inspiraţie i-a fost neo-plasticismul olandezului Piet Mondrian. Traversează o perioada lirică expusă în 1949 la un one-man show în care apar şi lucrări transformabile, mixate cu încercări audio-vizuale, facând uz de proiectoare, magnetofoane, filtre etc .. o linie legată de schimbările sociale care afectau Cuba.
În 1960 se alătură grupului „10 Pictori ai Concretului". Pedro de Oraa, un alt membru al grupului dar şi critic de artă scrie: „Sandu Darie exemplifică o solidă artă conceptuală, este un creator de avangrada". Se resimte aici teoria socializării artelor plastice lansată de Vasarely, care conştientizează rolul social al artistului şi dreptul accesului cetăţenilor la o artă liberă. Construcţiile industriale, tehnice, făcute de Darie sunt un răspuns efectiv la refuzarea artei abstracte şi a invinuirilor că ar fi un artist fără vreun scop sau funcţie socială.
Cu operele sale mişcătoare şi în transformare, Darie include spectatorul, care capătă un rol de co-producător şi finalizator al operei, metodă care este botezată de teoreticieni „artă deschisă". Darie provoacă o revoluţie, trecând de la simpla contemplare a picturii la înrolarea consumatorului de artă în procesul de modificare al operei. Astfel, arta devine accesibilă şi recreaţională. Nu există limite sau restricţii în construcţiile sale. Cât timp spaţiul, culoarea şilumina permit, experimentul este acceptat. Singura regulă rămâne forma pură, cinetică.
În catalogul expoziţiei, curatoarea Elsa Vega scrie: „Influenţa sa depăşeşte cu mult perioada sa de viaţă, numele său a devenit o referenţă în istoriografia artei Cubane. Nu vom găsim practic limite în expresiile sale artistice. Graniţe sau ziduri nu au existat pentru acest artist, totul era posibil de atins prin perseverenţă şi bogata sa imaginaţie."
Darie a fost membru de oanoare al Academiei de Arte din Haga iar la Havana a primit Medalia Culturii Cubane, în 1981.