Elena BUICĂ
DORA ALINA ROMANESCU – „SINGUR PRIN VIAŢĂ”
Apariţia volumului „Singur prin viaţă" semnat de autoarea Dora Alina Romanescu pune în evidenţă o romancieră care se mistuie pe altarul creaţiei numeroaselor sale romane publicate într-un răstimp foarte scurt. Bună cunoscătoare a mentalităţilor sociale şi a multor subtilităţi de viaţă, în creaţiile sale s-a apropiat cu căldură şi înţelegere de oamenii simpli, de oamenii obişnuiţi, cărora le relevă viaţa cotidiană într-un registru afectiv şi în acelaşi timp, realist. Viaţa pulsează în scrierile sale aşa cum o vedem şi noi în fiecare zi, cu toate ale ei, cu bucuriile, tristeţile, cu visele împlinite sau năruite, cu întâmplările aparent simple lăsându-ţi impresia la prima vedere că nimic nu ai de descoperit, dar mai apoi se întipăresc în memorie şi te invită la meditaţie cu trimiteri la poveţele şlefuite de străvechime. Multe sensuri subtile şi inteligente se pot desprinde din diferite pasaje . "Fiecare suflet are o poveste, noteaza autoarea. Poveştile au viaţă şi ele, trăiesc în fiecare dintre noi, în tot ce ne înconjoară, în tot ce ne face mai buni, mai frumoşi, mai înţelepţi, mai senini, dacă ştim să le ascultăm cu sufletul".
Romanciera are o disponibilitate inepuizabilă de a da viaţă personajelor şi
a le face să se mişte confortabil printre paginile cărţii. Aşterne cu lejeritate năvala de idei şi trăiri cu care îşi înzestrează personajele. Vorbind despre scrierile sale, mărturiseşte: „Scriu despre oameni şi locuri dragi. Scriu cu uşurintã, văd cu ochii minţii evenimentele şi faptele descrise, trãiesc cu sufletul sentimentele eroilor mei".
Romanul "Singur prin viaţă", aşa cum ne spune autoarea în "Cuvânt înainte", a avut ca izvor de inspiraţie destăinuirile unui cunoscut. Astfel, a plecat de la fapte reale, dar drumul până la creaţie a fost străbătut de autoare cu harul ce l-a primit de la Pronia Cerească şi a dat naştere unui roman de ficţiune. Alcătuit din două părţi, romanul prezintă două destine umane aflate parcă sub blestem, doar cu câteva episoade mai luminoase în viaţa lor. Prima parte poartă titlul "Eugenia - o iubire pierdută"şi partea a doua, "David - în furtuna vieţii". Aceste personaje, cu toate că au personalitate diferită, au totuşi în comun multe asemănări. Fiecare păşeşte de la lumina solară a speranţelor în cea a umbrelor întunecate ale neşanselor deznădejduitoare, sub presiunea unor întâmplări, situaţii, hotărâri care vor shimba profund direcţia lor de viaţă. Ambele personaje îşi caută refugiul în faţa alienării sociale în viaţa de familie, dar rămân cu inima zdrobită scurgându-li-se zilele într-o înfrigurată însingurare sufletească. Deşi soarta le-a fost potrivnică, ambele personaje rămân neclintite în aspiraţia împlinirii vieţii lor numai în familie, considerată coordonata fundamentală a vieţii, chiar dacă fiecare se conduce după reguli proprii de comportament.
Iubirea, subiectul cel mai îndrăgit de cititori, nu putea să lipsească nici din acest roman. Autoarea crează o gamă largă de aspecte, de la suavul şi candidul fior al iubirii abia înfiripat şi până la trăiri dramatice, profunde. Sunt pagini emoţionante, cu momente înălţătoare, de mare frumuseţe, care apoi se transformă în zbucium dramatic. Şi în iubire, ca şi în alte aspecte de viaţă, autoarea zămisleşte evenimente pornind din zona luminoasă şi apoi se învăluie şi se dezvăluie mai ales pe firul nefericirii, în vecinătatea imediată a disperării care te trimite adesea la o profundă meditaţie despre tristete, incertitudine, durere, zbucium profund.
Eugenia este o fată frumoasă de la ţară, cu mult bun simţ şi cu o încărcătură spirituală ţesută din firescul trăirilor. E de o tulburătoare sinceritate şi candoare, purtând pecetea neîntinării şi a gingăşiei.
A avut o copilărie chinuită, într-o familie cu mai mulţi copii crescuţi în mare sărăcie numai de mamă, într-un sat din preajma Bacăului. Când a ajuns la adolescenţă, o mătuşă A adus-o în Bacău, dar oraşul i-a ofeit o lume nesigură, vicleană şi poate şi mai nedreaptă decât cea din timpul copilăriei. Nici nu a ieşit bine din etapa adolescentină, la cei 17 ani, Eugenia palpitând de viaţă, se îmbată cu miresme încărcate de frumoase vise şi asemenea fluturelui, se lasă atrasă de lumina lămpii şi îşi arde aripile. Se încrede în iubitul ei, Relu, cu care va trăi timp de patru luni o frumoasă poveste de dragoste. Deşi o iubea, Relu o părăseşte pentru că nu corspundea rangului său social. Şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, Eugenia constată că va trebui să dea naştere unui copil. Din acest moment totul se va desfăşoara ca într-o fatalitate, după o logică mai presus de puterea noastră de înţelegere. Peste Eugenia se revarsă o cascadă de întâmplări care-i răvăşeşte gândirea, îi cotropeşte fiinţa interioară. „Trupul Eugeniei plutea ars de durere pe norii unei triste poveşti de iubire, dincolo de timp, în căutarea celui căruia i s-a dăruit, în speranţa că iubirea ei pură şi puternică va ajunge la el, îl va face să arunce măcar o privire în urmă. Sufletul ei rănit alerga pe o aripă de vânt în căutarea iubirii pierdute. Si-a căutat iubirea în fiecare noapte, îşi arunca sufletul din piept, îl transforma în gând, îi dădea ca însoţitor surâsul şi speranţele ei şi-l trimitea să-l caute pe cel ce era prezent în trupul său, creştea, se zbătea, o ţinea într-o aşteptare ce părea că o va găsi doar dincolo de moarte". Dă naştere unui băieţel, David, care "constituie cheia sufletului său, în care şi-a zăvorât cel mai frumos vis pe care l-a trăit".
Nici nu apucă bine să ajungă la maturitatea înţelegerii şi este din nou înfrântă ca de un destin implacabil şi următorii paşi o conduc tot spre o continuă nedreaptă revărsare de trăiri dureroase.
Se căsătoreşte cu un om pe care n-a apucat să îl cunoască şi s-a dovedit un om mic sufleteşte, diametral opus valorilor ei morale, şi după cum se ştie, toţi oamenii mici sunt duşmanii valorilor şi luptă să le distrugă cu încrâncenare. Eugenia gustă neîntrerupt din fructul eşecului şi cade tot mai afund în bezna deznădejdiei. După un lung şir de dureri şi înfrângeri, a obosit să mai spere, rămâne o învinsă, ducându-şi zilele învăluite în mantia neagră a unei vieţi lipsite de bucurie, în care viscolesc durerile şi nedreptăţile. Îngerul ei păzitor a uitat să-i mai aprindă o flacară a speranţei şi a lăsat-o să treacă prin lume ca o nălucă, trăind parcă un timp adormit.
Nu de puţine ori, ca cititor, îţi vine să opreşti lectura pentru a medita la vicisitudinile vieţii care au făcut-o inertă la mediul înconjurător, la zbaterile într-o viaţă sufocantă care nu permite deschiderea vreunei ferestre prin care să pătrundă speranţa. Fiul ei, David, ar putea fi raza ei de lumină, dar copilăria lui trăită în bătăi şi umilinţe, mai mult îi întunecă viaţa.
În partea a doua a romanului, „David - în furtuna vieţii" a ajuns în anii marilor împliniri. Coplilăria dureroasă este lăsată în urmă, se bucură un timp de o frumoasă viaţă de familie, alături de Maria şi de copii, aşa cum şi-a dorit. După un timp, totul se năruie şi pune stăpânire pe el clocotul răscolitor pentru pierderea visului de a-şi împlini viaţa în sânul familiei. Nu poate concepe altfel viaţa decât în familie. Pare învins de loviturile nedrepte, dar nu-l îngenunchează, distanţându-se de modul cum s-a lăsat învinsă mama sa. Înzestrat cu vitalitate, după primul eşec, reuşeşte să-şi ridice fruntea din ţărână şi să-şi urmărească ţelul - viaţa trăită în armonie în sânul familiei - dominanta vieţii lui interioare. Printre rânduri, întrezărim pe autoarea Dora Alina Romanescu cu o gamă largă de întemeinicite idei privind familia.
Îşi întemeiază a doua familie alături de Diana trăind câţiva ani frumoşi, apoi se năruie şi aceasta. În întreaga sa fiinţă strigă disperarea, durerea, dar se regenerează primind parcă din străfundurile pământului, sau poate din univers o undă de energie care îl ajută să îşi găsească liniştea şi împăcarea cu destinul potrivnic: „Facă-se voia Ta, Doamne! Dacă tu ai hotărât că trebuie să merg singur prin viaţă, atunci aşa o să fie. Nu mă mai lupt şi nici nu mai cer să mai am pe cine ţine de mână. Tu ştii mai bine de ce-mi dai acest canon. Te rog, dă-mi putere să primesc cu sufletul liniştit tot ce-mi va aduce ziua de mâine şi stai în preajma mea şi mă întăreşte ca să pot fi stâlp de sprijin fiicei mele Simona şi fiului meu Daniel.
Privind viaţa lui David, putem decupa frumoase pagini de scriitură referitoare la instantaneele subtililului joc al iţelor urzite de trădarea în dragoste în cele două căsnicii ale lui David.
Noua carte a autoarei Dora Alina Romanescu se înscrie în stilul deja consacrat al operelor sale, un stil în care cuvintele curg într-o exprimare firească, cu limpezime, făcând lectura agreabilă, captând cititorul pâna termină lectura în întregime. Dialogul dinamic dă un plus de viaţă textului.
Dincolo de cuvinte, simţi calda înţelegere a autoarei şi nu de puţine ori o descoperim printre rânduri, ca un alt glas al personajelor sale. Tulburată de avalanşa întâmplărilor nefericite, o auzim punând omeneasca întrebare: "Cine are plăcerea de a învălmăşi astfel destinele?" sau auzim ecoul unei reflecţii: "Cine spune că dragostea e doar frumoasă, înseamnă că nu a bătut la toate uşile palatului unde sălăşluieşte aceasta".
Copertele acestei cărţi cuprind o scriitură dezgolită de orice convenienţe şi fiecare din noi ne recunoaştem în diferite ipostaze. Mesajul ei e unul profund - îi opreşte pe cititori din tumultul haotic al acestei vieţi de prea multe ori bulversate şi îi determină să reflecteze la ideea că omenirea nu a găsit de-a lungul veacurilor altă formulă mai reuşită pentru a ne duce existenţa, decât în viaţa de familie.
-------------------------------
Elena BUICĂ
Pickering, Toronto, Canada
3 martie 2015