Vine o vreme în care, sau când, mai trebuie să privești și în urmă! Poate-o fi timpul vreunui bilanț!? Probabil da, poate nu! Apropie-se Sărbătorile Pascale.
Având în vedere grabnica trecere a timpului, gândindu-ne că Hristos cel Răstignit a Înviat, permiteți-mi, în numele meu personal dar și al familiei BELE, să vă dorim din suflet să aveți SĂRBĂTORI FERICITE!
Marele Praznic al Învierii, alături de Lumina Sfântă, găsească-vă sănătoși și fericiți. Găsească-vă împăcați cu dumneavoastră pentru că respectat-ați, cât statu-va în putință, poruncile lui Dumnezeu.
Lumina Sfintei Învieri lumineze-vă calea, ocrotindu-vă. Priviți în urmă, și gândiți-vă la iertare, la iubire fără de margini, căci iertarea și iubirea, atunci când ești curat în suflet nu au graniță și nici opreliște.
Să fiți în stare să iertați, așa cum și cel Răstignit, iertat-a, chiar și atunci când fost-a pe Lemnul Crucii. Și-ntre toate acestea să nu uitați un lucru – Dumnezeu, Tatăl, și-a dat Fiul, pentru a fi pironit, batjocorit, hulit, bătut, chinuit, jignit, răstignit.
Și-apoi iubit de întreaga omenire, ca unicul nostru Hristos. Oare, cu adevărat, înțelegem profunzimea acestor minuni?
Ar trebui să fim mai buni, pentru ca și Iisus Hristos să fie bun cu noi. Ar trebui să fim mai cinstiți și mai sinceri, pentru că cinstea și sinceritatea este bineplăcută lui Iisus Hristos. Ar trebui să fim mai darnici, pentru ca și Iisus Hristos să fie darnic atunci când veni-va vremea Dreptei Judecăți.
Ar trebui să fim mai iertători, pentru a sfinți rugăciunea lui Iisus: ,,Câte fost-au iertate, aici, pe pământ, atâtea fi-vor iertate și în ceruri!”. Ar trebui să fim mai iubitori, pentru ca și Iisus Hristos să ne privească cu iubire. Ar trebui ... ar trebui ... dar, oare, suntem?
Câți dintre noi, privit-am cu iubire și dragoste pe cel aflat în suferință ori neputință? Câți dintre noi ajutatu-l-am pe cel bolnav? Câți dintre noi alinat-am durerea unui semen? Câți dintre noi ...? Câți dintre noi....? M-aș bucura, ca cel puțin în al doisprezecelea ceas, să slujim și să respectăm poruncile lui Dumnezeu. Câți dintre noi ... oare, câți dintre noi?
Cu adevărat simți-veți Învierea lui Iisus, dacă făcut-ați pe voia Lui. Cu adevărat simți-veți Lumina Învierii dacă atunci când când trebuit-a să iertați, iertat-ați. Cu adevărat bucura-vă-veți de Învierea lui Hristos, dacă atunci când trebuit-a să dăruiți, dăruit-ați. Cu adevărat bucura-vă-veți de adevăratul Dumnezeu, dacă atunci când trebuit-a să iubiți, iubit-ați sincer și curat.
Masa dumneavoastră să fie una îmbelșugată, plină cu de toate, dar mai întâi și-ntâi, să fie plină de Hristos, iar atunci când rosti-veți: ,,HRISTOS ÎN MIJLOCUL NOSTRU!, cu inima și cu sufletul curat, să rostiți: ,,ESTE ȘI VA FI!, gândindu-vă, nu la pofte sau averi, nu la plăceri sau la comori, ci doar că cel Răstignit pentru noi: ,,ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”.