n. dec. 1954, d. 13 sept. 2004
L-am cunoscut, ca om şi prin corespondenţe, operă şi reciproce colaborări în reviste, pe acest Poet, eseist şi mentor cultural în special pentru noua generaţie, care îl venera ca Maestru, poet pe care l-am considerat ca aparţinînd genialităţii europene via Villon, Rimbaud, Trakl, parţial Bacovia, Labiş, Ursachi, Stănescu, a.e. baconsky, Alui Gheorghe, întregii pleiade a marilor tragici, aşa-zişi” poeţi blestemaţi, Aretzu ar zice stigmatizaţi, însă El a fost şi rămâne el însuşi, un mare poet român. Între sutele lui de poeme, unul a străbătut prin cântec, ecourile deztunecate ale Misterului că suntem:.” FLOARE DE VÂRTEJ”..
Cu câteva regretabile excepţii, motivate extraliterar, prezenţa lui nu i-a lăsat indiferenţi pe cei foarte legitimaţi a se pronunţa critic. În semn de evocare din acel spaţiu atribuit de Laurenţiu Ulici şi mie, şi lui, fără – de- timp, iată un corolar fragmentar al referinţelor, între anii 1980- 2003 conspectat de Minimalia Ion Chichere, de confratele nostru Gheorghe Jurma, în anul morţii poetului, şi din surse oferite mie, după moartea tragică a poetului, de soţia sa Florica, la Reşiţa. Reiterez ideea întemeierii la Reşiţa a unui Muzeu memorial cu numele său, fie şi graţie cultului boem întreţinut acolo de foştii lui convivi.( Eugen Evu)
Gheorghe Jurma, Semenicul nr. 10, 1980
„ Boem incurabil şi amator de spectacol, trăind poezia ca pe adevărata sa viaţă, contradictoriu în entuziasmul şi încrederea faţă de vers...”, el scrie cu luciditate supravegheată versuri concentrate, şlefuite, axate pe metafore explozive”.
Mircea Bârsilă, Calende 1-3, 1995
„ Crezînd în inspiraţie ( şi avînd inspiraţie), Ion Chichere este o rara avis în peisajul liricii noastre de astăzi ,,,care are acces la poezie în ipostaza ei de zgomot al universului”...
Gabriel Stănescu, Ziua, oct. 1997.
„ Debutînd în 1990 cu „ Poeme vesele şi triste prin cârciumi comuniste”, acum este mult mai preocupat de staraturile de adâncime ale poemului ( Abisaliile,n.),...ceva din cutremurul ontologic ce îl încearcă pe fiecare scriitor atunci când începe să se îndoiască de rostul său pe Pământ şi în poezie”.
Radu G. Ţeposu, Cuvântul nr. 254, 1997.
„ El aparţine prin datele biografice şi activitatea sa literară, optzeciştilor În cele opt volume de versuri apărute până acum, radiografiază cu graţie lirică crispările unei fiinţe fragile care tatonează, cu un soi de politeţe existenţială, tulburările vieţii, mai degrabă deceptiv decât entuziast. El face din contemplaţie un act pur de extază”.
Geo Vasile, Luceafărul nr. 33, 1998,.,,
” Ion Chichere este foarte atent la perpetua permutare a formelor, exultînd întru dematerializarea elementelor”...” Acest joc al umilinţelor face parte din orgoliul unui mare poet”, gata să se jertfească pe sine şi poezia sa, din iubire faţă de frumuseţea vieţii”.
Alex Ştefănescu, Flacăra nr. 8, 1999
.,,” profet pe care nu-l aude nimeni, din cauza huruitului de tramvaie şi a casetofoanelor date la maximum,Ion Chichere continuă sp avetizeze umanitatea asupra riscului de a-şi faslifuica existenţa prin îndepărtarea de natură”.
Cartea de beton este un mesaj patetic lansat în lume cu conştiinţa zădărniciei”.
Adrian Alui Gheorghe, Convorbiri literare, nr. 9 sept. 1999
„ Aflată între seducţia inconştientului şi rememorarea emoţionant a biografiei, excepţională prin însăşi condiţia ei de unică şi irepetabilă aventura, poezia lui Ion Chichere din volumul Fizeş e o probă de talent în maturitate”.
Ştefan Augustin Doinaş
„ Ion Chichere a trecut, treptat, de la o lirică de precise şi crude impresiii urbane, unele de-a dreptul naturaliste, la o foarte subtilă emoţie în faţa universului rural, crud şi expus, ca o fructă aproape de pârguire, poate tocmai pentru a sublinia că într-un poet autentic, cântă simultan „privighetoareaşi cucuveaua”.
Gheorghe Grigurcu, România Literară, nr. 46, nov. 2003
„ Ion Chichere dinamitează marginile ce-l împresoară dureros, oferindu-ne, cu o satisfacţie candidă de poet autentic, o feerie de explozii în lanţ”.