Recent, într-o vineri seara, tocmai ieşisem de sub duş când cineva a sunat discret. A deschis soţia, am auzit frânturi de dialog în uşă şi, când am apărut în largul meu halat de baie cu glugă, care mă transformă în călugăr capucin, am văzut un domn şi o doamnă însoţiţi de doi adolescenţi care priveau curioşi în jur.
- Vă rugăm să nu vă supăraţi de deranj, a rostit politicos domnul, am venit numai să vă predăm o datorie de onoare... Cinci dolari pe care cineva ne-a rugat să vi-i achităm în mână.
- Mie? Am întrebat curios. De la cine? Dar poftiţi în casă, luaţi loc, vă rog.. Aşa, va să zică, cineva v-a rugat să...
- Da, spuse domnul aşezându-se pe canapea, concomitent cu restul familiei. Ne plimbam prin Amsterdam, când cineva ne-a întrebat: „Nu-i aşa că sunteţi israelieni? Aş avea o mare rugăminte. Uite, am rămas dator cinci dolari cuiva şi, până acuma nu s-a ivit prilejul să-i înapoiez. Dacă aţi fi atât de drăguţi..."Aşa că am acceptat, cu toate că noi locuim la Afula. Dar cum tot suntem în drum spre Tel Aviv, ne-am gândit că un mic ocol...
- Sunteţi foarte amabili, le-a zâmbit soţia mea. Ce aţi dori să serviţi? O felie de tort, o îngheţată..?
- O, nu vă deranjaţi, a răspuns doamnă. Orişicum, noi ne-am educat copiii să nu mănânce niciodată dulciuri înainte de cină.
- Nici o problemă, am rostit noi, gazdele.
Şi numai în câteva minute am întins o masă cu care nu s-ar fi ruşinat nimeni. Am scos din frigider o sticlă de vin, din congelator nişte fripturi păstrate pentru zile mari, salate aveam, iar dulciurile, cum bine spusese doamnă, le-am servit la urmă, cu cafelele.
- Şi cine spuneţi că e persoana care v-a rugat să-mi plătiţi datoria?
- Sa vedeţi, zâmbi stânjenit musafirul, o să vă spun adevărul: nu reţin cine-i persoană. Noroc că am notat adresa dumneavoastră. Că altfel mă făceam de ruşine şi nu ştiam cui să predau datoria de onoare. Mi-ar fi apăsat greu conştiinţa!
Până la acest moment al vizitei încă nu primisem suma respectivă; dar nici mari emoţii nu-mi făceam cu nişte persoane atât de cumsecade. În zilele noastre, unde mai întâlneşti asemenea oameni cinstiţi precum tipul din Amsterdam, de care nu reuşeam să-mi amintesc; sau că familia aceasta, gata să-şi răpească din timpul liber şi să facă un ocol pentru a îndeplini promisiunea făcută unui străin anonim? Ce oameni cumsecade! Emoţionant până la lacrimi.
De altfel, poate din cauza mesei copioase sau poate din pricina vinului, din soiul acela pe care îl bei fără să simţi cum te fură, copiii musafirului au adormit în fotolii, iar domnul însuşi făcea eforturi disperate să-şi ascundă căscatul.
- Filip, spuse atunci soţia lui, în nici un caz nu-ţi permit să te urci la volan în starea în care te găseşti. O să cerem voie dumnealor să te odihneşti măcar o jumătate de oră.
Noi înţelegem aluzia.
- Nu-i nici o problemă. Oricum s-a făcut târziu. Copiii noştri o să doarmă la vecinul Menaşe, noi o să ne strângem niţel, îndată aranjăm paturile. Acum faceţi repede un duş. Mâine dimineaţă, după micul dejun, n-aveţi decât s-o porniţi.
Dimineaţă mă trezesc mai deştept deci în ajun. Conversaţia de o noapte cu nevasta s-a dovedit eficientă. Şi când, în sfârşit, echipa pare gata de plecare, îi spun şefului de trib:
- Ascultă amice, am eu pe cineva la Holon căruia tare aş dori să-i plătesc o datorie de cinci dolari. Ce zici, aţi fi dispuşi să-i vizitaţi?
- Fara probleme! Acceptă el imediat. Facem un mic ocol şi te servim cu plăcere. Şi ce să-i spunem? Că e din Amsterdam, sau poate să fie şi din altă parte?