O reparaţie la cald...sau despre răul bine-făcut...recte dosare beton...
Am văzut cu uimire, cu ani în urmă, acel experiment al unor geniali pictori din arealul meu natal, care expuneau pe simeze lucrări realizate ingenio, compozit, dinpetice gipsate de PANSAMENTE, îmbibate cu ocru sângeriu, sugerînd deci sângele.
Conotaţia, înţeleg, este şi cea din lumea scrisului, mai ales al celui poetic... Un securist „ radiat” după 1989, din dosarele mele de la CNSAS, mă acuza cândva că scrisul meu abundă de cuvintele sângte şi lumină...În prima mea carte, „ Muntele Mioritic”, ed. Facla, 1976, Timişoara, grafologul cu pricina numărase cuvântul „ lumină”, ca verb, substantiv sau adjectiv, ca fiind de 77 de ori ! Ai dracului sau drăcoaicelor lui „ experţi”!
...Un dicţionar ( de pomină) al USR Filiala Timişoara, alcătuit de Paul Eugen Banciu şi Aquilina Birăescu, ed. Marineasa, 2007, care în mod eronat mă includea între scriitorii bănăţeni, îi includea şi pe doi dintre concitadinii mei de pe-atunci, Paul Banciu Eugen şi Ion Scorobete, aş zice, glumind acru, contrainformativ..., ambii avînd biografic episoade hunedorene, ne- natale. Redau fragmentar datele incluse de autor, sub girul eminentului nostru critic prof. univ. Cornel Ungureanu, titlul „ Dacă intrăm în Europa regiunilor”, pag. 239-243, ale confratelui Ion Scorobete, actualmente stabilit în Timişoara:
„ Scorobete, Ion n. 26 mai 1947, Meria, jud. Hunedoara Poet, prozator. Studii Şcoala Primară Meria( sub numele Siminic Scorobete),Şcoala Generală Densuş, Liceul nr 2 Hunedoara ( unde au fost profesori şi onoraţii Banciu, Radu Ciobanu, Cleopatra Pupp, Mircea Moloţ ş.a., n.n.).
.,,, Şcoala de Biblioteconomie Bucureşti, Facultatea de drept, Univ. Bucureşti, Profesii şi locuri de muncă muncitor sudor la Combinatul Siderurgic Hunedoara, tehnician la acelaşi combinat, Încercări materiale Timişoara, consilier juridic, Institutul de sudură şi încercări materiale, Uzinele Textile Timişoara, Director Direcţia Drept, Ordine din Primăria Timişoara, în prezent este avocat pledant la Baroul de Avocaţi Timişoara ( n. în 2007).
( citat pag.200- 201. Textul este însoţit de o fotografie a autorului, cu pălărie de piele).
A picta cu pansamente sugerînd sângele, este, uneori, şi a scrie cu sângele ? În aceste veritabile „ Scări din biliotecă” ( v. Paul Aretzu), mutatis- mutandum, Ion Scorobete scria şi o carte titrată semnificativ: „ Biblioteca de zgomote”, Editura Junimea, Iaşi, 2000...
.,,, Recent, ( iulie, 2015)- la o tabără scorobeţiană- SPONTAN-, de la pensiunea Panorama şi Lunca Cernii, Ion Scorobete- Mitu-Meria) cel mai misterios autor din arealul pădurenesc, ne-a oferit un unic spectacol de erudiţie, mediator şi partener al Delarilor Ghelăreni, din care ne-au fost hărăzite!
Postludiu: Iată câteva dintre titlurile operei sale: „ Biblioteca de zgomote”; „ Noaptea orgoliilor”; „”Geometria snega”, tradus în Bania Luca, editura Petar Kocici); „ Casa faunului”. Etcetera.