AMINTIRI
În România de-altădată,
Indiferent de unde eşti,
Fiecare avem un loc
Scris în cartea de poveşti...
Iaşul îşi are „Copoul”,
Şi teiul „Eminescian”...
Sighişoara are turnul,
Clujul, floarea de castan...
Braşovul îşi are „poiana”...
„TURNUL falnic” e la Bran...
În deltă peştele şi stuful,
Şi barba unui Lipovean...
Munţii îşi îndreaptă creasta,
Către bolta infinită...
Bărăganul, pe câmpie,
Îşi leagănă iarbă cosită...
Ape, râuri şi izvoare,
Dunărea alimentează,
Şi se varsă-n Marea Neagră,
Care-n vals de val vibrează...
Fila mea e Bucureştiul,
Aşa cum a fost odată...
Cartiere vechi şi Cişmigiul...
Unde mă plimbam ca fată...
Lacul, salcia pletoasă...
„Buturuga” şi fanfară...
Aleea trandafirilor,
Şi banca de odinioară...
Pe toate şi-a pus amprenta timpul,
Şi nu ştim ce-o să mai fie...
Se umple zilnic „cartea vieţii”
Cu file de... Nostalgie.
DOUĂZECI DE PRIMĂVERI
A ieşit în zori din casă,
În pragul unei veri...
Avea în geantă uniformă
Şi... douăzeci de primăveri...
Ea, l-a condus până la poartă
Tăcută, ca de obicei...
Nu i-a reproşat nimica...
Nu că pleacă, nu că-i al ei...
A privit-o adânc în ochi,
Şi i-a spus: „Nu-ţi fie teamă...
Mă întorc curând la tine,
Chiar dacă azi, ţara mă cheamă...
Nu te gândi la lucruri rele,
Războiul nu-i o veşnicie...
Eu sunt ocrotit de-un înger
Ce mă va întoarce... ţie...”
O sărutare dată-n fugă...
„Băieţii mă aşteaptă”...
Un autobuz oprit pe stradă,
Şi el, privind-o de pe treaptă...
Tunuri bat, cartuşe zboară...
Frontul dansează dansul morţii...
Douăzeci de primăveri,
Lăsate-n voia sorţii...
O zecime de secundă,
Şi timpul s-a oprit...
Douăzeci de primăveri
Au trecut în infinit...
Anii s-au scurs, nenumăraţi...
Prieteni, astăzi sunt părinţi...
Părinţii au încărunţit,
Ea, încă strânge greu din dinţi...
Dintr-un sertar ia o agendă,
În ea, doar o fotografie...
Douăzeci de primăveri
Îi zâmbesc cu bucurie...
Îşi priveşte în oglindă
Părul alb... faţa cutată...
Nici nu-şi mai aduce-aminte
Cum a arătat odată...
Îl va reîntâlni desigur...
Şi totul va fi iar ca... ieri...
El îi va da în dar buchetul
Cu... douăzeci de primăveri.
FLOAREA DE SALCÂM
Când primăvara bate-n poartă
Natura-i toată-n sărbătoare...
Albinuţa-n miez de ziuă
Sărută fiecare floare...
Vântul adie pe cărare...
Ciufuleşte păpădia...
Şi o rândunică-n zbor,
Întregeşte armonia...
Iarba-ncepe să se-nalţe...
Acuşi îi trebuie coasă...
Şi păsărele călătoare
De la frig, se-ntorc acasă...
Un trandafir într-o grădină
Îşi ridică căpşorul...
A auzit de sus chemarea
Ce-o cântă-n mers izvorul...
Seara dulce se coboară...
Învăluită-n stele...
Pe-alei însiră-ndrăgostiţii
Sărutări... şirag... mărgele...
Însă nimeni nu-nţelege
Ce-i-a ameţit pe toţi ca fumul...
Şi a îmbătat tot parcul...
Pe alei a înflorit „salcâmul”...
Floare albă şi timidă,
Înghesuită în ciorchin...
Simplă, aproape insipidă,
Dar plină de parfum divin...
Floare plină de dulceaţă,
Cu miezul gălbior,
Îmbrăcată ca mireasă,
La alesul tuturor...
Fecioară albă a primăverii,
Şi a lebedei, pe lac...
Părăsită la altar,
De „trădătorul”... liliac...
El avea, precum parfumul,
Şi culoarea la decor...
Mândru rezista în glastră,
Pe tocul ferestrelor...
Ea, micuţa şi gingaşă,
Tremura la orice-adiere...
Se desprindea de rămurică...
Care-i lăsa un gust de miere...
Aşa este făcută viaţa...
Rezistă doar cei falnici
Şi lăsa-n urma lor, pe drumuri
Pe cei slăbuţi şi jalnici...
Nu vă uitaţi numai în sus
Cum face liliacul...
Şi floricelei de salcâm
I se cuvine „veacul”.
IERI ŞI AZI
Azi, trăim cu toţi-o viaţă
Zburători, precum comete...
Maşini şi calculatoare...
Lansări spre alte planete...
Telefoane celulare,
Peste tot în buzunar,
De ani de zile, n-am mai „rupt”
O filă din calendar...
Cei „normali”, trec drept „nebuni”,
„Nebunii” sunt „savanţi”
Cei ce studiază sunt „tâmpiţi”...
Şi „hoţii” sunt „giganţi”...
Copiii nu ştiu ce-i o ciorbă,
Trăiesc din „Cola”, „Burger”, „Pizze”,
Îţi mestecă în faţă „guma”
Şi scot „baloane” pe guriţe...
Părinţii, le dau „Retalină”,
Să nu fie „hiperactivi”...
Ei, să poată să se plimbe
Şi să-I educe-n mod „pasiv”...
Şcoala e un loc cu „pată”,
Cine mai are timp de ea,
Mai bine gardu' şi-o ţigara,
Să nu vorbim de „altceva”...
Cărţile, sunt doar la „Poker”,
„Mozart” e o ciocolată,
„Dickens” e necunoscut,
Nu intră-n cluburi niciodată...
„Schubert” nu cânta „manele”,
Sopranei nu-I dansează burta,
La teatru, vin doar „boşorogii”
Şi „Hare Krishna” rupe turta...
Noaptea zboară pe şosele,
Cu bolidul de la „tata”...
Dacă mai e cu ei şi-o fată
„Cocoşăreala”-i gata...
Poarta aripi de la „Red Bull”,
Fac „Body building” şi „Fitness”...
Cu steroizi îşi umfla muşchii,
E de la sine înţeles...
Asta-i valabil pentru sexul
Cel cunoscut de toţi că „tare”,
Acum ne vom opri puţin
Şi pe la domnişoare...
De la doişpe ani în sus,
Rimelul e deja în geanta...
Fusta-I „lungă” după fund,
Burtă se vede apetisanta...
Decolteul, la buric
Îşi termina „anchiorul”,
Iar acolo un cercel
Îşi are locuşorul...
La mare, plajă ne arată
Costume, cât mai micuţe...
Anul ăsta vor purta
„Tampon cu breteluţe”...
Unghiile-au „asigurare”
Precum safe-ul de la banca...
Un kilogram de „pietre rare”
Pe ele se încarca...
Viorelele sunt „o floare”...
Copiii sunt „din flori”...
Moartea nu e ceva ce doare,
Aduce doar „fiori”...
Stau şi mă gândesc: În urmă
Cu numai două generaţii,
Când „casa” era ceva sfânt...
Şi-mi vin în minte „aberaţii”:
Dacă toţi înaintaşii
Au fost culţi şi veneraţi...
De unde s-a umplut pământul
De-atâţia „arieraţi”?