↧
- S-a demonstrat cu dovezi imbatabile că două picioare sunt mai sigure decât patru roţi.
- Viitorul este plin cu butoni. În şcolile de mâine nu se va învăţa nimic altceva decât butoniada.
- Frumuseţea de azi depinde de bisturiu.
- Ne plac animalele cît mai sălbatice. Nu O fi chestiune de gust sau de înrudire genetică.
- Florile au graiul lor… înflorit.
- Pe măsură ce avansăm, sentimentele au unde tot mai scurte.
- Dacă oamenii ar fi slobozi la gură, ar fi în lume mare tevatură.
- Aproape orb, rătăcesc printre cuvinte, căutând poteca luminilor sfinnte.
- Trăim cu visul cu nu vom muri niciodată. Întrebarea este: cât poate supravieţui această speranţă?
- Jaful e o modalitate de a- ţi rotunji averea cu sacrificiul libertăţii sau chiar al vieţii.
- Jocul de societate este foarte distractiv, dar nu la cazinou.
- Adorăm glumele, cu condiţia să aibă un strop de umor.
- Instinctul nu judecă, taie şi-în carne vie.
- Dumnezeu este cea mai teribilă fiinţă din lume. Nimeni nu l-a văzut, dar toţi cred în El.
- Nici un război nu construieşte, doar răneşte.
- Istoria este cea mai sângeroasă povestire care ne-a rămas de la strămoşi.
- Tinerii se îndrăgostesc spontan. Şi tot aşa se despart.
- Porcul este singurul animal care nu agrează… Crăciunul.
- Tinereţea este scurtă şi plină de păcate.
- Nu doar arheologii, ci şi tîlharii sunt căutătători de comori.
- Tradiţiile au supravieţuit cel mai bine în arta culinară.
- Viaţa are socotelile ei. Ceea ce îţi dă astăzi, mâine o ia înapot.
- Nimeni nu se gândeşte cum să sporească fericirea pe cap de locuitor.
- În căsnicie nu simt picături chinezeşti, ci şuvoaie de neînţelegeri.
↧