O NOBILA CONFRUNTARE
Ori că vă laud, ori că vă acuz
Mă-ntâmpină acelaşi vechi refuz
Al confruntării într-un dialog
Şi-atunci, ce rost mai are să mă rog
Doar să-mi găsesc un vrednic partener
Când totul e caduc sau efemer ?
Nu e mai cool să-mi văd de treaba mea
Să evadez oriunde aş putea
Cu propriii mei demoni să mă bat
Ca să mă mântui şi să fiu salvat ?
De ce n-aş fi, în sfera mea de foc,
Chiar năzdrăvanul care să mă joc
Cu umbrele ce-atâtea fiţe fac
Şi-n nebunia-mi să le vin de hac ?
De ce,înaintând pe-orbita mea
Entuziast şi ferm, eu n-aş putea
Din universul meu incipient
Să fac unul mirific, permanent ?
De ce m-aş irosi aleator
Cu entităţi ce nici nu ştiu ce vor
Şi-ncurcă lumea,fără niciun ţel,
De ce n-aş fi un vrednic Ariel
Ce-n noaptea unui vis ar epata
Cu feeria din lumina sa ?
O, Doamne, câte drumuri mi-ai deschis
Să dau viaţă propriului vis
N-ar fi nedemn şi chiar de neiertat
Să apelez la pomul lăudat ?
-xxx-
SENTIMENTALĂ
Ce pagini fascinante aţi mai scris,
Iubiţii mei contemporani de liră,
Că eu, de când atâţi şnapani deliră
Mă simt mai alungat ca un proscris
Inflaţia de zgomote deşarte
Şi de petarde ceru-mpresurând
De nu mai poţi dicerne dor şi gând
Le simt de parcă-s condamnat la moarte
Cum a opri un tăvălug e-n van
Mareea neagră care se revarsă
Imi potopeşte existenţa arsă
Purtându-mi-o sub aprigu-i noian
Iubiţi contemporani, de nu vă pasă
De urmele dezastrului produs
Ce glorioase pagini a distrus
Vă rog din suflet, ia mai staţi acasă
Mai sunt atâtea lucruri de făcut
Ce nu implică zgomot şi petarde
Gândiţi-vă că ţara încă arde
Iar voi sunteţi datori cu un tribut.
***
ODISEEA CARPATINĂ
Aici e punctu-n care se-nfruntară
Prin vremi atâtea forţe-ncrâncenate
De dorul lui, şi-a rezultat o ţară
Cum alta mai frumoasă nu se poate
Aici s-au ridicat bărbaţi de seamă
Neînfricaţi şi-ndrăgostiţi de glie
Ce-au apărat cu sânge, fără teamă
Pământul hărăzit spre veşnicie
Aici, din tată-n fiu, se moşteniră
Comorile de suflet sacrosancte
Reverberate-n cântece de liră
Prin munţi şi văi, pe câmpuri şi versante
Nicicând aici vreo hoardă ce-şi tot schimbă
Tendinţele şi poftele-agresive
N-a izbutit să-nlocuiasc-o limbă
Nemuritoare cu paliative
Pe-acest miraculos tărâm de ţară
Pe care-aceeaşi inimă-n noi bate
Minuni nenumărate se-ntâmplară
Să supravieţuim în libertate
Şi altele de se vor mai petrece
Ţinând ca grăitoare să rămână
Ca piatra şlefuită-n apa rece
Va străluci doar limba mea română
Căci Odiseea noastră Carpatină
Ce de atâtea hopuri are parte
Şi de-nfruntări ce nu se mai termină
Va dăinui prin vremuri mai departe.
***
PĂSTORUL NABAB
Cu turma de mioare la păscut
În spaţiul carpatic şi mirabil
Al muzei ce-mi răspunde impecabil
Mă simt şi sunt nababul absolut
Îndrăgostit frenetic , cum le cânt
Iar ele întrecându-se să pască
Şi-mbogăţindu-mi limba strămoşească,
Sunt cel mai fericit de pe pământ
Nabab cum sunt şi turma cum mi-o pasc
-Nu ştiu ca ea o alta năzdrăvană
Să-mi dea putere din divina-i hrană-
Simt că-mi apropii drumul spre Damasc
Şi-naintând spre scumpa-mi Dulcinee
Ca un păstor nabab îndrăgostit
Exult că sensu (rostu)-n lume mi-am găsit
Actant la Carpatina Epopee (Odisee)
***
DIN MINUNE ÎN MINUNE
Nu e zi şi nu e clipă
Fără un eveniment
Când minunea se-nfiripă
Ca un pur avertisment
Din minune în minune
Cu sau fără un regim
Care să ne şi adune
Poate ne-ndumnezeim
Poate vrednicele Parce
Ne girează mai atent
Şi Divinu-şi va întoarce
Ochii şi către prezent
Poate omul va fi-n stare
Să se schimbe,-oricât de greu,
Şi să vadă că nu are
Drum decât spre Dumnezeu