Mă prinde, iaraşi, vremea nostalgiei,.. şi, iată,
Când murmură suav, în ceas, atâtea clipe,
În ea începe-o toamnă cu frunzele-n risipe.
Cum,.. magic, arzând ochiul, culorile, cată!...
Vin, iar, zilele scurte şi-i galben deja timpul,
Se scorojeşte nucul, murmură-o rugăciune,
Natura-şi ţese-n aur totul,.. E-o minune,
S-o vadă vântul cum o-nfoaie anotimpul!
Păsările-s grăbite … Bolta ostenită,
Un pâlc cu frunze roşii aşteaptă-n drumul brizei
Şi-şi pierde iarba umbra, de doruri năpădită,
Soarele surâde, deşi,-i în gura crizei!
În vechiul sfeşnic arde iarăşi, vremea frântă…
Prin sângele fierbinte droguri de lumină
Aleargă-n vis, acum când vântul mai cuvântă
Pe răstignirea frunzelor în clipă senină.
S-aşterne,-n dor, privirea -pe zări- căci ştie bine:
Când rugineşte totul, doar norul o apasă,
Va fi departe vara cu zilele ei pline…
Cum sufletul se zbate, strâns parcă-ntr-o plasă!...
Te-nfăşori galeş, toamnă, în vălul scămoşat…
Rămâi, aici, plăpândă luminare din poveşti,
Imagini înviază… iau chipuri de-altădat`,
Iar întâmplarea, pe fantezia ta, o-nvârteşti…
…………………...............................................
E-o betie de culoare-n toamna jucăuşă,
Îţi aminteşti sărutul, sub frunzele năluci?
În suflet simt spuza unui foc sub cenuşă!
Astăzi, pe aur, iar s-aprinde ropotul sub nuci!