POEM DE TOAMNĂ TÂRZIE
pe străzi se scutur' umbrele de case
copacii se întorc din nou pădure
din fapte-au mai rămas câteva oase
infarctu-i forma unei păci „de jure”
doar spectre de fobìi se plimbă-n lume
e mai comod aşa – făr' de-omenire
să vrei – e cea mai sumbră glumă
să faci – antediluviană ştire
funebrul cer – decorticat de sfinţi
priveşte-n jos – spre moartea puritană
n-ai ce vedea – nicicum să mai şi minţi
iar raiul a ajuns o subterană
...e toamnă – ce să-i cer Lui Dumnezeu?
să mor precum o frunză – nu mai greu...
***
ZI DE TOAMNĂ
c-un aspersor de vieţi s-a înnoit Hristos
curiozitatea s-a întors pe dos
scheletele-s acum ultima modă
scutite de impozit şi de odă
e ceaţă-n minte – brumă peste garduri
din tot ce-a fost grădină-acum sunt farduri:
vomând lehamite-n adâncuri latră câinii
nici umbră şi nici saţ - doar leşul pâinii
e frig ca înainte de lumină
toţi zeii-n cer se zgribulesc amnezici
în ocne-afunzi - cu vină fără vină
la rai şi la potire – grav alergici
...nu mai e cale: monotonă voce
ne strigă număru-nspre beznele atroce