NU DA ATENŢIE
nu da atenţie la
nimic şi nimănui – din lumile
pulberilor fără de zare: trebuie să ajungi
cât mai degrabă – acolo sus – în
ceruri – la adăpostul păsărilor şi-al
îngerilor: numai de acolo înainte poţi să
începi – să începi visul cel
mare – să începi a pune vânturile şi
gândurile - la
punct – pe fiecare după
soiul lui – după
anotimp şi bătaie – în
cămări şi samare – după voci
mai zglobii - melancolice sau mai
amare
...numai de acolo încep
poveştile – cele fără de
sfârşit ori urmare – în care tu eşti
neabătut – mereu
năierul tuturor mărilor – printre
giganticele vălătucuri şi
valuri de
stele
***
COPACI – IARNA
până şi copacii şi-au îngroşat
obrazul: scoarţa zgrunţuroasă
grosolană – stă gata să
insulte – să scuipe plumburìi
înjurături - jur-împrejur
...nici măcar o galantă frunză – aşa – din
politeţe – sub
abajur...
...coroanele lor - fără nicio scânteiere de
nădăjduire - lemnoase - încrucişate
bolnav şi stângaci
scăpătate – în
schimb – se zvârcolesc haotic - prin
bezne – bat dintr-o aripă
împuşcate
...mocirla prostiei orbirii şi
crimei ne-a copleşit – definitiv şi
desăvârşit
***
ÎN ORICARE HOTEL ADEVĂRAT
în oricare hotel adevărat – se
sinucid oameni: atunci când
nu-ţi poţi permite acea casă a
ta – cu tot ce înseamnă
cămin – hotelul este o
improvizaţie de viaţă şi deci de
casă
şi ca urmare – se poate improviza – la
repezeală – într-însul – şi o
schiţă (mai reuşită artistic sau
tot suprarealistă) de
moarte
...ziarele de ieri de azi de
mâine şi-au luat - deja - zborul
groaznic mototolite – pe deasupra
meschinăriei cu pretenţii de căi – a
străzilor oraşului
năpârlit
***
MI-E DOR DE-O ALTĂ LUME
mi-e dor de-o altă lume – a slăvilor deschise
de-o lume luminată – a stelelor aprinse
o lume făr' cântar şi făr' contururi scrise
o lume ca ne-alta – nepovestită-n vise
alungă – Doamne – norii hotarelor mahmure
lasă doar clipocitul din mările ligure
strămută-Ţi sfinţi copacii-n Grădina Hyperboră
şi duhurile-Ţi toate-n serafii ce te-adoră
mă simt atât de singur – şi soarele se stinge
în lunci părăginite mereu cu stele ninse
...e seară-a beznei albe: Al Dorurilor Hrist
m-a fost lăsat pe mine la mal – singur artist...
ştiu că va fi lumină – deşi-n icoane-i trist
am taină: plânsul lumii-l preschimb în ametist!
***
O MÂRŢOAGĂ PAŞTE VEŞTED UN TUFIŞ
o mârţoagă paşte veşted un tufiş
pe pădure n-a pus nimeni încă-afiş...
gheaţă fulgeră pe masa din altar
munţi în rugăciune – iar agheazmatar:
vrednice izvoare – surâzând sub scoarţe!
toţi copacii văii sunt străjeri de marţe...
...nu-s chemat la nuntă – doar la liturghie:
în toate - -aşteptarea Mirelui să vie
limpede tăcere de-amiezi muribunde
ştim cu toţii cine şi mai ales unde
bucurie-ascunsă sub răpciugi anoste
văduvia lumii – resemnări de „foste”!
...cal de lună trece peste cruci arzânde
Crist se-nveşmântează în cântece blânde...
***
ÎNAFARA SONETULUI
o mie de sonete s-ar sparge şi-ar crăpa
lava durerii mele s-o torn de-aş încerca
e-n mine-atâta vifor de-umilinţă
cât deznădejdea n-ar putea credinţă
să-ngăduie în piept: şi-aşa barbar
m-am răstignit în orice zi – avar
bolnavul de trădare n-are leac
şi simt cum ceas de ceas sunt mai sărac
oricâte întrebări – niciun răspuns
coasta-mi tot mai adâncă-i - de străpuns
de la iubire oprit întreaga viaţă
m-am căinat - de ne-nţeles paiaţă
...dar tu ce buchiseşti aceste rânduri
n-ai drept a judeca: doar patru scânduri
***
UN ULTIM TELEFON
vezi dacă s-a încărcat
celularul: vreau să dau un ultim telefon – către
una dintre constelaţii – nu importă către care
anume – pentru a-mi face loc – cumva – între
lumini şi văpăi – spre a putea medita
singur şi liniştit – despre
zădărnicie
...dăţile trecute – când am murit – spuneau nu că
ar fi fiind cine ştie ce aglomeraţie pe-acolo – dar că
vor şi ele să rămână – ca şi mine
singure – ca să mediteze la
acelaşi lucru
poate că între timp – cine ştie – să se fi
răzgândit – sau măcar
să fi renunţat la o parte din
istericale
***
DAU CU ASPIRATORUL PRIN SUFLET - AZI
dau cu aspiratorul prin suflet - azi:
se-ntunecă de praf slăvile – ard brazi
Parcele strigă că se sufocă
îşi blestemă soarta – cele ce-alocă
destin clandestin – din cerul vecin...
ce scandal stârneşte păcatul – un spin
când se-adună de veacuri în cuget venin
când striveşti fără vină lujer de crin
...opriţi aspiratorul – reci cenuşi
fac crima să-şi prelingă pe mâini mănuşi
iar Moartea trage măşti – viclean - peste uşi
nimeni să nu mai afle altar – cununi...
...în loc de flori – sub geam cresc azi mătrăguni
una pe alta se sting – biete minuni!
***
O EVANGHELIE DE CRĂCIUN
Dumnezeu s-a arătat de după
colţul străzii: acum se numea
Iisus Hristos – avea şi
buletin – şi-l făcuse la o secţie obscură de
poliţie celestă – declarând că pe cel vechi îl
pierduse...
şi L-au crezut poliţiştii
celeşti – ca orişice birocraţi
grăbiţi ce sunt ei - şi care se
respectă...
apoi – după ce-a ieşit El de la „locul oficial al
adeveririi fiinţei stradale” – s-a uitat în stânga – s-a
uitat în dreapta: n-a văzut niciun
mag mai de Doamne-ajută – în schimb
a constatat şi văzut că
nimic din Creaţia Sa nu arăta – acum -
bine: toate – între timp - o luaseră cu totul
razna – cu osebire
oamenii – „capodoperele zilei a
şasea” – deh...
ăştia din urmă sufereau de
atâtea boli ucigaşe – de atâtea beteşuguri
strigau sufocaţi – încât Dumnezeul de
după colţul străzii s-a
îngrozit cât de multă treabă era de făcut – dar
deh... – El era Dumnezeul Facerii – de la El se
aşteptau atât de multe... – deci şi-a
suflecat mânecile - şi s-a pus pe
oblojit vindecat
înviat!
...atât de jalnic şi de josnici ajunseseră nu doar
să arate – ci chiar să şi fie „capodoperele” astea ale
(cică!) „zilei a şasea” (El nu-şi numărase – niciodată
nici zilele – nici nopţile...) – încât
începură (ele...ei...) să nutrească numai gânduri
tot mai îngrijorate – mai
meschine – criminale insolente şi
violente – în legătură cu
binefăcătorul necunoscut şi
sâcâitor: pentru a nu plăti – cumva -
serviciile Lui divine (...până şi-un surâs de
recunoştinţă li se părea mult prea mult şi
ireal de scump...) – s-au strâns cu toţii
pe muteşte (prefăcându-se că
nu se zăresc unii pe alţii!) şi
L-au omorât într-o seară (nici măcar „pe
l-apus de soare”...ca pe-un bătrân
câine de stână...) – în dosul unui deal mai
răsărit – la marginea unei ţàrine prăpădite – iar
cadavrului obţinut astfel i-au dat un nume banal – foarte
des întâlnit – printre
„capodopere”:
Iuda...
apoi – fiecare s-a dus la
lucrul şi la casa lui - anoste – toţi fiind
uşuraţi că „se scăpaseră – în sfârşit – de
prea mult bine şi de prea multă
apărătură”...
...de atunci – când se mai
întâlnesc – la colţ de
stradă – omul şi Dumnezeu – primul (cum
altfel?) se preface a nu-L
vedea pe Cel din Urmă – dar
nici unii pe alţii (...la fel ca
atunci...): „cetăţenii oneşti”
plictisiţi de implacabilele întâlniri cu El - numai
mestecă între fălcile îngrăşate – înjurături
care de care mai
deşuchiate... – şi conchid: „nu mai scăpăm de ăsta – nici
mort!”
...în urma fiecărei înjurături rămân urme – pe
zăpadă – pete întunecate şi-adânci:
cu cât trece vremea – stai şi te
întrebi cui aparţin – de fapt şi de
drept – aceste pecinginoase
pete - urme stranii şi întunecate pe zăpadă – care
la un moment dat – se opresc
drept în mijlocul drumului: oare se tot întoarce
Dumnezeu la locul crimei
Lor – aterizând drept în
mijlocul drumului conştiinţei - sau
câte unul-unul – oamenii sunt cuprinşi (pe la
mijlocul drumului spre
crimă...) - de
remuşcări – şi îi loveşte revelaţia şi deci
dorul de zbor... - chiar în toiul
mersului lor plimbăcios – da - chiar în timpul mersului
lor - fără munte şi vale – agale
mers de automate
dereglate?
...cei rămaşi aici – pe
pământ – „îşi fac reciproc
daruri” (...se mituiesc
unii pe alţii – ce mai!) – de
frică: „dacă aproapele
vecinul şi prietenul - neamul...deh...m-o fi
văzut - cumva - când l-am ucis pe
ciudatul ăla sâcâitor – colo - după deal – şi mă pârăşte la
poliţia celestă? – ...mai bine îi dau ceva – îi
ung ochii cu ceva – să
tacă o vreme...” – ...şi uite aşa
ne-am trezit pe cap cu zarafii
puzderie – de Crăciun...
...şi – în momentele imediat următoare
mitei – se pornesc (ca apucaţii!) să mulgă de zor
galaxiile – cu atâta isterie în
„cuget şi simţire” – de parcă
din bezne – s-ar fi auzit bătând un anume
ceas
dar fiecare şiştar de
lapte stelar - îl
varsă înapoi – astfel că întreg universul devine
foarte curând - o
nesfârşită mlaştină de
vomă albă...
...iar unii-alţii (muuult - mult mai
târziu!) – ca de obicei – îşi
operează un transfer de
personalitate – şi fac să
explodeze piaţa – cu vina lor
închipuită – traductibilă în
mormane de fleacuri şi-n piscuri de
pierdere de vreme...