-tuturor românilor emigranţi-
aşa…pierdut de ani prin lumea mare,
eu dorurile-n traistă mi le-adun
şi-o iau pe jos – sub steaua mea răsare
şi-ajung la noi…în Ziua de Crăciun.
mă duc în Ţara mea cu brazi pe frunte,
unde nechează-n butii vinul bun;
la Marea mea cea Neagră şi la munte
miroase-a pâine caldă şi-a Crăciun.
opresc şi la Palat, cu o urare,
ca-n datina din neamul meu străbun,
şi-i rog pe Domni, la sfârc de lumânare,
să fie blânzi cu Ţara…de Crăciun.
voi mai ura cu morţii de sub glie
şi-am să le spun că veacul e nebun.
o să mă rog ca maica-ROMÂNIE
să nu jelească-n Ziua de Crăciun.
român gonit de mult în lumea mare,
la care porţi amarul să mi-l spun?
poet pribeag sub steaua sus răsare,
mă-ntorc în ŢARA mea, de Sfânt Crăciun.
decembrie - 2015,
la Montreal
