Neputând să-şi procure cartea întreagă deoarece nu este distribuită prin librării, numeroase persoane interesate au cerut poemul de pe copertă, dar în formatul de mai jos, nu ca şi poză, să poată fi printat. Îl pun mai jos, cu precizarea că este mai uşor de luat de aici decât de pe Facebook:
Gunoierii
de Ştefan Doru Dăncuş
Stau și cântă molcom la fereastră
Strada îi înalță din ciment
Omenirea plânge ca o proastă -
- Ca o țeavă de eșapament
Gunoierii-și cântă tragedia
Fluturi măturând pe caldarâm
Unde Dumnezeu s-a dus vecia
Și mireasma florii de salcâm?
Îi pudrează luna-n praf de cretă
Sunt al nopții fascinant decor
Împărțind sub geam de Julietă
Vodca și amarul pâinii lor
Către ora patru dimineața
Par vremelnici, mesianici hoți
Se ridică și-și culeg viața –
Fiecare-un tomberon cu roți –
Bufnițele pleacă la culcare
Noi, în somnul derutant pierim.
Gunoierul e o provocare:
Este cel mai veșnic anonim
Dar să fiu la modă cu prostia
Cartea-n stradă brusc am aruncat
Cine să-mi citească poezia?
Doar un gunoier s-a aplecat
Și mirat că Dumnezeu îi scrie
I-a răspuns cu-această poezie.