I-aţi pus ciment şi peste trup,
N-a fost destul c-aţi îngropat-o vie,
Imaginile vieţii ei se rup,
Nu poate să mai fie nici stafie.
Care din popi are ceva de spus
Despre biserici şi de slujbe sfinte,
Uşor, uşor voi popii le-aţi răpus,
Că nu aveţi nici minte, nici cuvinte.
Tu eşti ca toţi atâţi neputincioşi,
Fără smerenie şiîngăduinţă,
Priveşte-te, că printre sănătoşi
N-ai căutare, că n-ai trebuinţă.
Deci duhul mamei e acum ciment,
Cădelniţa ta i-o fi fost şi girul,
E-atâta de uşor să fii dement,
Cu pensia lui tata-i cumperi mirul.
Biserica nici nu ţi-a dat veşminte,
Enoriaşi miloşi din viaţă seacă,
Neînvăţaţi spun :”Să trăieşti, părinte !”
Cu predica ta scoasă dintr-o fleancă.