Fiecare este la discreţia altuia. Înconjurat de societate e ca şi cum ai dormi într-un oraş necunoscut şi sute de ţânţari s-ar hrăni din somnul tău. Şi eu sunt la discreţia vampirilor, sunt furat metodic, planificat. Celorlalţi li se pare normal ca eu să scriu şi ei să se bucure de ceva pentru care plătesc prea puţin sau deloc. Dar s-ar putea să-mi placă să fiu furat, constat acum, în chiar clipa asta, altfel de ce nu mă opresc din scris? Motivaţii ar fi destule şi prima care-mi vine-n minte este că nu pot lăsa baltă şi neexploatată planeta asta de băbuţe gălăgioase care mereu vor găsi ceva de condus pe ultimul drum. Să vezi frumuseţe de bocete, tânguiri sofisticate pe măsura „ceva”-ului, jelanii înălţătoare şi ţipete îndurerate! Cum să pleci de la un asemenea spectacol?