HASEDEK (...creştinat) 1
zeci de mii de vorbe-aşteaptă învierea de sub dune
pribegind prin foc de aer – le promit minuni-minune...
ce-i lipseşte Poeziei să le facă semn de viaţă?
cu ce-i vinovat Poetul că nu este Crist de faţă?
vină-i lipsa de credinţă care-azvârle munţi în mare
prea săracă e văpaia cari să vindece o zare:
cer şi nori – incendii sacre – năvăliţi-mi în odaie
şi treziţi furia-n mine – semne de hrănit văpaie
ca din zgura de schelete de sub dunele-morminte
să înalţ în slava lumii furtuni noi – noi jurăminte!
_________________
1 Specie de poezie arabă (apărută şi cultivată/uzitată în secolul al XI-lea), cu formă fixă, cântată, de beduini, pe o melopee (melopee: melodie monotonă, lentă, dar ritmică; recitativ). Un hasedek are trei strofe (două catrene şi un distih concluziv), cu câte 16 silabe, cu rimă împerecheată şi ritm dominant trohaic - care se repetă, într-un cântec invocativ, de trei ori. A fost folosit, mai intens, înainte de Prima Cruciadă (1096-1099– condusă de Papa Urban al II-lea). Apoi, hasedek-ul s-a stins în uitare, treptat...şi definitiv!
S-au remarcat, dintre miile de anonimi, cântăreţi, strânşi pe la focurile de noapte ale deşertului, trei străluciţi virtuoşi, creatori de hasedek-uri: Al Asqar, Ali ben Omarşi Hassan ben Omeiad. Temele principale ale hasedek-ului: meditaţia asupra vieţii şi morţii, iubirea, rostul poeziei, printre oameni.