Quantcast
Channel: Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Viewing all articles
Browse latest Browse all 9045

Dan ŞALAPA: INSOMNII ÎNTR-UN VÂRF DE SĂGEATĂ

$
0
0

 

(Grupaj dintr-un volum de versuri aflat în pregătire)

 

BIS

Minutele curg invers,

Starea de vis

Devoră visul,

Coşmarele sângeră vid,

Iar viorile rezonează

A tăceri dezacordate

Înghiţite de strunele oarbe...

Iar în rest,

Absolutul,

Stingher,

Intră în scenă

Pentru un nou bis.


VAGONUL

Paralel,

Iubirea urcă-n copaci

Şi se face fruct;

Coboară de-acolo

Şi munceşte în abataje

Abandonate.

Dincoace,

Sentimentele se dau huţa

Şi fac tumbe sub pod,

Trec tramvaiele clipei

Pe deasupra,

Şi mă rog să devieze

Vreunul,

Poate, poate,

Mai ajung să urc în vagonul

Cu număr inexistent.


POVEŞTI

Uite,

Aici, s-a născut ideea,

Acolo,

S-a renăscut.

Între Aici şi Acolo

E o întreagă eră

De poveşti de murit.


ORIGINALITATE 

Dimineaţa,

Acoperişurile sunt triste,

Degajă un sentiment

De inutil,

De bătălie pierdută pe nedrept...

Norocul lor

Cu insomniacii

De la ultimele etaje

Care-şi clătesc imaginea nopţii -

Timbru pe feţele lor buhăite -

Cu luciul lor morocănos.

- Şi mâine va fi noapte,

Îşi zic ei,

Ce bine, poate vom reuşi,

 În sfârşit,

Să evadăm de sub pleoape!

O fi, zic sisifele acoperişuri,

Dar ce lipsă de originalitate...


TERAPIE

Voi urca în icoane

Să cer îngerilor

O pereche de potcoave;

Nici nu ştiu

Dacă am să mai cobor

De acolo,

Am auzit eu

Că e bine să te preschimbi,

Când îţi vine la-ndemână,

În cai verzi pe pereţi -

 E un fel de terapie de grup,

 Face bine şi la oameni,

 Şi la îngeri,

 E un fapt, cică,

 Dovedit.


BRACONAJ

Nici nu ştiu

Cui fac bine

Atâtea poezii citite pe minut.

Mă simt

Ca un Ginko Biloba

Solitar,

Îmbuteliat şi expus

Prin plafare de lux,

Prin care nu intră decât

Aventurieri cu detectoare

De iluzii la brâu,

Să braconeze

Frunze bănuite în versuri.


SĂGEATA

Locuiam până mai ieri

Într-un vârf de săgeată.

Singur.

Lumea trecea pe lângă mine,

Ori eu treceam pe lângă ea,

Nu ştiu,

Nu aveam timp să mă măsor în viteză

Cu lumina,

Nici cu gândurile lumii,

De prisos astfel de filozofări,

Eram prea grăbit

Ori lumea prea înceată,

Consumam energia

Arcaşului,

Asta-i cert,

Chiar dacă pare absurd,

Ca o floare de plastic

Oxigen veritabil.

De-asta mă-ntreb:

Cum ar arăta lumea,

Aşezată toată,

Cu căţel, cu purcel,

Pe un vârf de săgeată?


Viewing all articles
Browse latest Browse all 9045


<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>