CINE-ŞI BATE JOC DE NEAMURI!
(Blestem)
Blestemat să fie, mamă
Cine-şi bate joc de neamuri
Pielea să-i ajungă hamuri
Numele în veci sudalmă!
O privată fie-i ţeasta
Celui care-şi bate joc
De patrii fără noroc
Cât va ţine lumea asta!
Şi în veci de veci să fie
Blestemaţi aceia care
Ţara-mi calcă în picioare
Ajungă-le neamul piftie!
Doamne, urlu, plâng si strig
Fie-ţi milă de popoară
Prea e soarta lor amară,
Şi-n istorie e frig!
CE SE ÎNTÂMPLĂ, ŢARA MEA, CU NOI?
Ce se întâmplă ţara mea cu noi?
Ce se întâmplă neamul meu cu Tine?
Ne-am prăbuşit la pământ în noroi,
Agonizăm şi nu ne este bine!
Nimic nu merge-n ţara asta tristă,
Pluteşte-asupra noastră un blestem
Lumina însăşi este otrăvită,
Copiii-n pântece se zbat şi gem!
Ce se întâmplă Ţara mea cu noi?
Munţii Carpaţi pleznesc adânc şi crapă,
Izvoarele pe gură scot puroi,
Şi ţara toată a devenit o groapă!
Doamne, fie-Ţi milă de neamul acesta!
Ticăloşit şi cel mai păcătos,
El neştiind acum îşi duce crucea,
Căci răstignit fii-va cum Christos!
Ce se întâmplă Ţara mea cu noi?
Ce se întâmplă neamul meu cu tine?
Ne-am prăbuşit la pământ în noroi,
Agonizăm şi nu ne este bine!
ACEL MARE BĂRBAT
Tot repetăm întruna sus şi tare
Că în istorie am fi avut
Bărbaţi de seamă care ne-au ţinut
De mai putem fi azi popor sub soare
Şi e un adevăr în ce se spune,
Dar tot atât de mult e-adevărat
Că ne-a lipsit acel Suprem Bărbat,
Să ne fi dus pe-a vremurilor culme!
Se va vedea aceasta mai târziu
Acum ne bucurăm doar de succese
Tăcut destinul calea lumii ţese.
Eu plâng acel Bărbat. Ca şi un fiu!
BĂLCESCU
(doină)
Nici noi nu suntem de tot
Şi nici Oltul nu e Olt
Şi nici vântul nu e vânt
Nici mormântul de pământ
Nici faţa nu ne e faţă
În astă vale si viaţă
Nici lumina e lumină
Cât sângele lui se varsă
Într-altă mare străină
Şi nici setea nu e sete
Nici verdele nu e verde
Şi nimic n-o sa rămână
Nici ţărâna din ţărâna
S-o ţii ca un dor în mână
Pe mormânt să ţi se pună
Şi nici gerul nu e ger
Cât oasele-i înfloresc
Şi se scutură şi pier
Într-altă ţară şi-n alt cer
Sa dea Dumnezeu să dea
Să ne sece Dunărea
Şi Marea Neagră să fie
Un scuipat şi o piftie
Puturoasă şi bătrâna
Şi munţii Carpaţi ţărână
De-aruncat în patru vânturi
Nici de pus pe patru scânduri
Nici tu om ca să te bucuri
Nici tu suflet să iubeşti
De-om mai fi aşa haini
Cu cei ce vor fi Bălceşti
În veacurile ce vin!
PATRIILE PRIVIND PRIN TIMP
Ce dor le-o fi patriilor de verzile coline
Le vezi pe glob pierdute şi cuminte
Cum privesc lung în zare şi ascultă
Poate-or veni acele vremuri sfinte
Că dinspre partea şefilor de state
Şi-a indivizilor care mereu se-ngraşă
De-ar putea veacu’ acesta să pleznească
Cea mai penibilă a timpului gogoaşă
Ce dor le e patriilor de vremile antice
Nu le vedeţi în zare cum palide devin
Cum încet se usucă şi cum a fi în vremuri
Chiar ţări cuminţi şi blânde este un mare chin
De multe ori la ţărmul câmpiei române
Mă-ntreb cum e posibil într-o lume grotească
Să mai fie o ţară capitalistă-n timp
Şi să nu se revolte să nu înnebunească?
Le este dor asemenea unor berze pe dealuri
De la-nceputul lumii flămânde şi străine
Cu ciocurile-ntinse departe-n universul
Din care viitorul li se pare că vine
Ce dor le-o fi patriilor de Dumnezeu
Le vezi pe dealuri triste şi cuminte
Cum privesc lung în zare şi ascultă
Poate-or veni acele vremuri sfinte!
PRINŢUL DE LA OLT
Se-auzea un cer, se-auzea un vis
Şi trecea prin lume „Prinţul de la Olt”
Şi fugeau atomii mai departe-n ei
Pe-o câmpie tristă spre un fel de tot
Şi-ncepea în lume, roşu să lumine
El pierea în zarea ca o frunză-n dungă
Se vedea prin trupu-i mortul care vine
Şi la care odată el avea s-ajungă
Şi prin roşul lumii se pornea un vânt
Ca un fel de cântec straniu şi sublim
Şi vedeam atomii încolţind pe coaste
Si pe-un fel de munte focul ce-o să fim
Şi în zarea tristă a cancerului roş
Toga lui de purpuri se vedea albind
Şi ca printr-o poartă pătrunzând prin mortul
Tot venind spre lume şi nu mai venind!
JUDECATA
Nu se mai iveşte din tării judecata
Şi toţi se fac în ţară fi uitat de tot
Plină de bube-i lumea mâncată-ncet de viermii
Ce gem adânc în dealuri sătui de nu mai pot
Iată că marea crimă în loc să şteargă vina
Ce din adânc de vremuri se-adunase mereu
Ea se adaugă tristă marii vini seculare
Sporind-o fără margini până la Dumnezeu
Putrezesc negre, Doamne, dealurile pe coaste
Munţii sunt hoituri triste duhnind pe orizont
Umblă prin sate viermii acoperind pământul
Ros e pân’-n măduvă bătrânul nostru Olt
Şi iată iar nemernic se mai gândeşte-o vină
În speranţa că totuşi pedeapsa i-ar aduce
Se creşte-un nou Bălcescu pentru sacrificare
Şi-n râsul omenirii este urcat pe cruce
Nu se aude-o şoaptă cerul rămâne-nchis
Zările încuiate totul parcă e-n veci
Bubuie viermii-n lume umblând călări pe dealuri
Şi creşte-un fel de gheaţă din pieile lor reci
Nu cumva stau sub ceruri şi mă întreb mereu
Trece prin mine vântul ca cerul şi ca dorul
Ne-am ucis însăşi şansa de-a fi eliberaţi
Asasinând nemernic însuşi Judecătorul?
NE TREBUIA O CRUCE
Nu vedeţi o fiinţă pe dealuri
târându-şi crucea imensă
arborele pe dealuri
cară cerul prin trunchiul lui
Fiecare popor trebuie în
lumină să-şi aibă crucea lui
astfel el nu este încă născut
şi pierdut este în ceaţa istoriei
Brâncuşi cioplea Coloana Infinită
dar el încă nu se născuse
tot meşterea de mii de ani
ceva la lumină şi la infinit
Poporul în genunchi pe coaste
aşteaptă după orizont apariţia lui
el cântă pe partea cealălaltă a lumii
în veci n-avea de gând să vină
Ne trebuia o cruce s-o purtăm
pe dealurile însorite ale Universului
vai şi nu aveam nici un mort în neam
ce să ne facem în istorie!
CE REGRETĂM?
Nu ne venise-n minte
Fosforica idee
Ca o cascadă curge
Lumina peste creier
Nu trebuia cu pietre
Sa-l izgonim departe
Astăzi ne doare cerul
De vidul din fiinţă
Noi trebuia în lanţuri
Urcaţi pe-un fel de deal
Pe marea Europei
Să-l arătam mulţimii