Așa am gândit ca om, ca român, ca admirator al poporului american (dar nu am fost și nu voi fi niciodată de acord cu politica expansionistă a S.U.A.) când peste țara tuturor posibilităților, a Libertății și Dreptății s-a abătut nenorocirea... atacului terorist de la 11 Septembroe 2001. Am scris această carte cu durere în suflet pentru cei care au dispărut fără să poarte vreo vină.
Pe americani (eroii dispăruți) i-am văzut în avion, soldați făcând de gardă, luptând cu moartea sub dărâmături, căutând mediacmente, petrecând luna de miere, mergând la școală, copiii vorbind cu părinții, școlarii care admirau vitrinele, bucuria pe care o trăiau ca prieteni când se întâlneau, sau fiecare dintre ei cum își făceau griji pentru traiul de zi cu zi, ori visând și dorind să-și îndeplinească anumite idealuri, dorințe, (presentimentul subconștientului care le semnaliza că se va întâmpla ceva rău... când, cum, unde?!) etc. și am plâns cu ei, fiindcă și eu (ca toții românii) trecusem printr-un dezastru infernal la 4 Martie 1977 (atunci am văzut ce înseamnă suferința unei națiuni lovită de soarta blestemată a naturii dezlănțuite).
Vesurile le-am scris pe nerăsuflate (la căsuța părintească din cătunul Delureni, cunoscut ca „Dealul Viilor” din comuna Ghioroiu - Vâlcea) parcă cineva (poate sufletele lor nevinovate îmi dictau și-mi spuneau cât de rău le-a părut că au părăsit această lume și au mers spre necunoscut...
Toți care veți citi cartea mea (consumând din timpul dvs. prețios câteva ore), vă rog să vă gândiți și să analizați cum și în ce fel românii au răspuns prin omagii pioase față de „eroii necunoscuți” din această tragedie petrecută pe teritoriul Statelor Unite ale Americii și, în același timp să vedeți și să apreciațiprietenia, ospitalitatea de care s-au bucurat americanii din partea noastră.
Lectură plăcută.
Cu stimă și onoare,
Marin Voican-Ghioroiu