CUIBUL LINIŞTIT
Este ascuns într-o scoică
De pe malul de argint.
Luminează-n plină noapte
La picioarele lui Crist.
Liniştea se întrupează
Din eternul feminin
Ce din piatra cea mai aspră
A făcut luminii cuib.
Universul se coboară
Într-o margine de zid,
Vieţuind în armonie
În castelul liniştit.
Luminează-n plină noapte,
Lângă stânca de argint.
Cerul îşi deschide gândul
Peste golful adormit.
CHIPUL DE LUMINĂ
În castelul de lumină
Şi în flori de mărgărit
Este chip de-argint topit.
Şi în crucile de piatră
Şi în crucea de pământ
Este Chipul răstignit.
Se revarsă luna-n straturi
Peste luciul de argint.
Luminează-n întuneric
Al Măicuţei Fiu iubit.
ARMONIE COSMICĂ
Scânteioare de la soare
Se aprind înspre păduri.
Glasul lunii se coboară
În luminile de crin.
În bujori se varsă cupa
Inimii ce s-a încins
De iubirea revărsată
În alb pur şi-n roz deschis.
Craiul cerului şi-arată
Chipul cel neobosit
În crăiţe de lumină
Şi de aur strălucind.
Anemonele visează
Înspre cerul cel senin
Când din cupe-armonioase
Îşi arată corpul fin.
Trandafiri înmiresmează
Valul cel de alge plin
Îndulcind miros de sare,
Cu petale de lumini.
Cerul îşi arată chipul
În „Albastrul de Danub”
Şi în violet se-mbracă,
În lalea şi-n buganvil.
Nuferii se scaldă-n crucea
Ce răsare din pământ.
Turcul îşi fumează pipa
Din terase răsărind.
Cactuşii măreţi se-nalţă
Pe nisipul auriu,
Salutând Marea ce Mare,
Intangibili ca un spin.
ALEEA SECOLELOR
Sub piatra de pe Aleea Secolelor
Zace comoara gândurilor.
Pe aripile morilor
Timpul trece mai uşor
În suprapuneri perfecte
De cercuri săpate-n pietre
Rămase la douăzeci
De veacuri înscrise-n veci,
Urmând să fie săpate
Alte cercuri mai înalte.
Timpul fuge şi se miră
C-a ajuns într-o grădină
Doar o roată la o moară
Pe-o alee trecătoare
Unde fiinţe fragile
Trec şi nu i se închină,
Nici nu strigă ajutor
Strivite de-al lui mosor.
Gândesc că-I o biată cale
Pentru-o seară la plimbare
Uitând că în piatra morii
Se macină anii vâltorii
Ce tot urcă şi coboară
Până rup dinţii la moară.
Şi că într-o bună zi
Apa va secătui,
Iar moara va obosi
Şi din roata ei cea mare
Se va face-o lespejoară
Aşezată pe o scară
Printre pietre funerare,
Nici măcar pe o alee,
Printre flori de alizee,
În înşiruiri de sfere.
FÂNTÂNA DE ARGINT
În Fântâna de Argint
Este trupul Lui prea Sfânt,
Izvorât din veac în veac
Spre a fi lumii de leac.
Este limpede izvorul
Şi curat precum Feciorul
De-mpărat din Cerul lumii
Şi din Maica rugăciunii.
Nu se spală de păcate
Decât cel ce-n genunchi cade
Şi se roagă-n vers duios
La măritul său Hristos
Precum Mama sa cea bună
La fântână i se-nchină.
Este-n piatra dintre cruci
Taina munţilor cărunţi
Şi în liniştea fântânii
Se adună taina lumii
Spre unire-n rugăciune
Şi spre viaţă printre îngeri.
ILUMINARE
În lumina de pe coastă
Se răsfrânge cerul lin.
Se răsfrânge luna-n valuri
Şi-n miros de trandafiri.
Clipele o iau la goană
Printre frunze respirând,
O alee le stă-n cale
Pentru a scrie rând pe rând
Secole înveşmântate
În al morilor avânt.
Crucile se-nchină-n cale
Mândre de al lor cuvânt,
Stând de pază la hotare
Şi-aducând lumină-n gând.
Foşnetul răzbeşte-n inimi
Adunat de prin păduri,
Din glas fraged de izvoare
Şi din valul spumegând.
În moschei şi-n catedrale
De păduri şi de lumini
Sufletul se înfioară
De al frumuseţii nimb.
Steaua cerului coboară
În izvoare de lumini.
Valul mării se răsfaţă
Sub al cerului senin.
REGINA FLORILOR DE CRIN
Se îmbracă-n falduri diafane
Precum o nimfă din ocean.
Se-adapă din izvoare şi cascade
Şi-n chipul ei vezi irişi şi corali.
Este stăpână-ntre regine
Şi flori de crini şi pescăruşi.
Este mai mândră decât luna
Pe cer de Balcic renăscând.
Este-a izvorului speranţă
Pentru pământul ce-a iubit.
Este lumina dusă-n casă
De gândul cel curat şi fericit.
Pe tronu-i de cristal şi diamante
Ea va domni mereu printre români
Şi-n inima-i cea mare şi semeaţă
Va străluci iubirea-i pentru crini,
Pentru luceafărul de seară,
Sub cerul plin de trandafiri.
De va veni ‘napoi acasă,
Ne va găsi copii cuminţi,
Privind la Marea cea albastră,
La cerul ei cel roş’ din asfinţit.
