Sabina MĂDUŢA
DOR DE TĂCERI, DOR DE POEZIE
Această Poezie trebuia să vină la timpul potrivit, aşa cum pruncul trebuie să iasă din pântecul mamei când îi vine sorocul: „Eu ţin hârtia şi-o-nghioc / Şi n-aş mai vrea s-o las deloc / Căci sper ca din trei vorbe scrise / Să nasc poem... Din cele stinse!...” A fost cam lungă gestaţia acestor poeme sincere, fruste, exprimând o luptă aprigă a autoarei
cu ea însăşi, cerând mereu ajutorul Divinităţii, făcându-şi „mea culpa” şi implorând iertare!
Se simte cum versul trece din inimă direct în carte, neprelucrat şi melodios ca un psalm.
...Şi cum păcatul recunoscut, e pe jumătate iertat, poeta se roagă tot timpul, monologând, adresându-se lui Iisus, ca unui prieten, dar totodată şi ca unei puteri supreme. Aceeaşi putere care i-a inspirat versurile alcătuite din cuvinte blânde dar şi bolovănoase uneori, pentru că, Elvira Maria Vancea nu se teme de cuvinte! S-a întâmplat ca o minune pentru ea, să scrie în câteva luni nouăzeci de poeme. Dar poate că e explicabil, fiind o cititoare pasionată de poezie şi de proză, ca după mii de tomuri citite, să ţâşnească din inima ei, ca dintr-un izvor, versuri atât de surprinzătoare prin originalitate şi stil, un stil, care este numai al ei. Nu, ea chiar nu seamănă cu nimeni, în ciuda atâtor lecturi cu care s-a hrănit o viaţă, nu apare deloc senzaţia de „deja vu” sau „deja lu”.
Sunt multe versuri memorabile în acest volum: „Mi-am strâns cioburile-n palmă/ Le-am înşiruit în salbă,/ Mi-am făcut rouă din ele/ Şi-astea-s versurile mele!” (Poesis) sau „Ştiu că eşti acolo şi că mă aştepţi/ Simt că viaţa asta nu are pereţi” (Întreg din jumăţăţi astrale).
M-am întâlnit pe aceeaşi idee cu autoarea, exprimată în cuvinte total diferite. Spune Elvira Maria Vancea: „Realitatea mă trezeşte/ Şi intru singură în jug / Mă-nham, şi biciul mă plesneşte!/ Din poezia Îmi vine să mă duc pe lume//”.
Iar Sabina Măduţa în „Sonetul resemnării” scrie: „Acum merg liniştită ca asinul,/ Nainte, înapoi cum vrea Stăpânul,/ Mi-e caldă suferinţa ca o soră...” Dac-am uni cele două citate ar rezulta o poezie unitară . Am citat aceste versuri ivite dintr-o mare suferinţă, în orele de încecări şi de răscruce, ale vieţilor noastre.
În anul de graţie 2014, când doamna Elvira Maria Vancea a împlinit şaizeci de ani, Bunul Dumnezeu i-a făcut cel mai frumos dar, o carte de Poezii intitulată „DOR DE TĂCERI”, prima ei carte!
Sabina MĂDUŢA
15 noiembrie 2014
Oradea