În vertijurile vitregiei istorice, acum precipitate cum vedem, actul poetic se repliază cumva neo- catharsic, dacă vreţi psalmo- testamentar, mai ales în paradigma feminismului, aşa cum îl conceptualizează filosofia neoliberală, ( Mihaela Miroiu, Revista de filosofie, ş.a.).
În arealul socio- cultural hunedorean, parcă mai agitat în acest sens, literatura feminină are exponente remarcabile, dintre care cel mai semnificativ este al poetei- editor Paulina Popa. Întreaga sa operă este nu atât pragmatică, decât a Emoţiei ca stare propulsivă a scrierii...Opinez că afectivitatea firesc- adânc feministă, este „ codificată” în chiar numele editurii ( EMIA, cu etimonul Emoţiei, voila), şi a seriei a doua a revistei Semne, căreia poeta i-a adăugat aceeaşi nominaţie- cod: EMIA.
* Evident, onomatisc, sorgintea de la IMANUEL, cel iubit de Dumnezeu.
Observînd că mai există o poetă şi editoare în areal, cu aceeaşi conotaţie, an ume EMMA, a doamnei Ileana Lucia Floran ( Orăştie),- fără a insinua vreo reciprocitate ...concurenţială,- revin la opiniile exprimate în timp asupra poetei Paulina Popa (antologii, jurnale, reviste)- după recenta lectură a cărţii dsale, „ Gravitaţie”, ed. Emia, 2015, Deva. Stilistic, poeta continuă „ clepsidrismul” psalmic al majorităţii căţilotr sale, în regie proprie, fidelă fiind sintagmei regretatului Marius Tupan ( în revista Luceafărul...) - aceea de „ poetă preoteasă”...Paulina Popa scrie de fapt o continuă epopee a dragostei de tip maternal, accentuat religioasă, în context postmodernist, aşa cum îşi propunea în primul volum, „ Cu mâinile în flăcări”, editat de Călăuza, Deva. Psalmismul este tehnica punerii în pagină, a fluxului clepsidric- fiecare final de poem fiind începutul altui poem...Procedeul este ritualic, fidel, cum spuneam, primei intuiţii poezice a Existenţei cu variaţiunile pe aceeaşi temă, a Cultului re-ligio ( trad. refacerea legăturii) , anume prin cuvânt: în sensul scânteilor lui Iov, din codul biblic. Doxologic zicînd, poezia Paulinei Popa este pe constanta isihasmică, dar transferată cuminecabil- comunicabil, epistolar- episodic, în scrierile ei lirice şi eseurilor. Tehnica este deopotrivă a colajelor, cu livreşti „ trimiteri” de asemeni în cheie biblică. Numai că Paulina Popa este situabilă între religiozitate prin rostire şi umanism prin sus- citatul umanism mater- nalist. Gravitaţia, nuanţînd parcă termenul de graviditate (!) este ingenios psihanalizată liric, ceremonios, ca ars- poetică a acestei prolifice scriitoare.
Pe coperta cărţii avem un măr roşu, simbol biblic al păcatului originar, fructul interzis. Dar poeta are şi o cultură umanistă, realistă, care o scuteşte în acest binom al Sinei- Sinelui, DUALIST, de ipocrizie. ( v. Ghilotina sinelui, Rochia nesupunerii, etc.). Întregul itinerar al poeticii ei este iniţiatic, paralel cu unele călătorii în spaţiul iordanian, mai ales. ( Cartea Iordania). Modelul cheie ancestral este „ Cântarea Cântărilor” a lui Solomon, dar, vorba unei poete devence, „ despre trup altădată”.
Gravitaţia, aşadar este tema de bază a volumului, recte prizonieratul spiritului în organicul interregn şi calea rugăciunii ca scriere din sorginte divinatorie, antică. Ea preferă solilocvial auto- persoana a doua :
„ Greutatea este aceea despre care nu ai scris / chiar dacă ai ştiut/ că trupul tău nu avea aceeaşi putere/ pe pământul dragostei/ al iubirii”,( Greutatea, pag. 106). Ars poetica repliantă apare a fi aceea a rostirii lirice ca degravifiere, dezgreunare, accedere spre dimensiunea eva- n(h)gelică.
Aspiraţia sublimării este motivată astfel:
„ să fie liberi/ cei care ştiu cânta../ i-am ascultat şi am cântat şi eu”...
Cuvintele redevin icoane, ofrande, imortele, cununi, dacă vreţi aranjament ikebanic. Poeta este, în paralel, o graficiană sensibilă, leit- motivul fiindu-i Floralul, vegetalul versus poetei deasemeni bihorene, Ana Blandiana şi pe contrasens cu Nora Iuga- Almosino. Sigur că libertatea este pentru omul- om, suprema utopie, dar cum s-a spus, „ utopiile fac lumea”... Mai la propriu zicînd, o refac. În fine, remarc în volum şi un subtantiv recent resurect în cromatologia scrisului românesc: ALB.
Simbolistica vine din vechiul românesc ALBOARE şi probabil conotativ la ALBURNUS şi spiralismul inelar al Arborelui ( Vieţii), genealogic..., citeşte Dubla spirală a codexului divin...
* Alte referinţe de Eugen Evu: „Poezia unei preotese, revista Luceafărul nr.32, 1997;„Melodioasa ardere”, revista Semne nr. 7, 1998; „ Starea de graţie ca inspiraţie dintotdeauna” rev. Semne, nr. 2, 1998; „Cartea a treia a întâlnirilor „; Cartea ca o vietate, Motoare de căutare, vol I, editura Rafet, 2012.