Binecuvântare
Vreau să versuiesc,
Cu glas îngeresc,
Într‑o zi de vară
Când plouă cu flori,
Răsari Maică‑n zori,
Când se culcă luna
Pân‑a doua zi.
Vino şi pe seară,
Curată Fecioară,
Oriunde ai fi,
Roagă‑ţi Fiul sfânt,
Să dea binecuvântare,
Pentru fiecare
Om de pe pământ,
Ce te poartă‑n gând.
Vino‑n miez de noapte,
Când mă rog în şoapte,
Cu alai de îngeri
L‑ale mele plângeri.
Maic‑ajutătoare,
Şi izbăvitoare,
Maica tânguirii,
Izvorul iubirii
Frumuseţea firii,
Gingăşiealeasă,
Veşnică mireasă.
Maică nenuntită,
Rugă mult‑primită
Umple‑mă de har
Maică, dar din dar
Jertfă şi altar,
Mieluşică blândă,
Inimă ce cântă,
Candela aprinsă,
Flacără nestinsă,
Floare‑mbobocită
Precistă iubită!
Roua dimineţii
Tu eşti Maica vieţii
Albă iasomie,
Maică poezie!
Apă ne‑ncepută,
Rugă ne‑ntreruptă
Mireasma crinilor,
Nădejdea creştinilor.
Tu eşti liman
Scotocind prin gânduri
Tot de Tine dau.
Căutând un sprijin
Tu eşti primul Dar.
Îndrăznesc timid, cu teamă,
Să te aflu tot pe Tine
Şi privind în jur la semeni
Văd icoana Ta în ei.
Gândurile sunt epave
Ce din larg, la maluri trag,
Tu eşti Pâinea şi Vinul
Pentru noi, Iisuse drag.
Peste ochi cad pleoape grele,
Se închid. Tu eşti liman.
Obosită şi flămândă
Cu zdrenţele de vise
Fluturând, cer ajutor,
Iar şi iar mă‑ntorc la Tine
Ducând Crucea Ta să mor.
Drumuri
Sunt drumuri de zi,
drumuri de seară,
drumuri ce urca,
altele coboară,
drumuri înguste,
rătăcitoare,
sunt drumuri ce duc
spre nicăieri.
Mai stiu alte drumuri,
dar nu sunt din lume,
ele poartă numele Căi,
acestea din urmă
sunt drumuri grele,
pe ele se merge,
doar către Sus.
Sunt Căi de zi,
dar și Căi de noapte
e bine s-ai Îngeri
tovarăși de drum.
Să nu spui vreodată,
“Calea e lunga,
vreau înapoi
să mă întorc.”
Se lasă-nserarea
peste lume
ceața e deasă,
nu văd prin ea.
“Hai vino cu mine
va fi iar Lumină
și stelele toate
vor străluci.”
Aștept Doamne Sfinte
să treacă noaptea,
s-ajung la capătul
Caii de Sus.
Urc iarăși și iarăși Golgota,
spinii mă-nteapă,
merg inainte,
scrâșnesc din dinți.
La capăt de drum ostenită
cad ca si Tine,
sub Crucea grea.
Astept cu răbdare,
să mă faci viu Doamne
și iarași să-Învie
vie Împărăția
Sântă a Ta.
Viața ca un balansoar
plutim în luntri
pe apa tulbure a vieții
spre destinații necunoscute
cuvintele țin de sete de foame
uneori le rostim în versuri
ne balansăm
când înainte
când înapoi
uța uța
așa ființăm zi de zi
aici pe Pamant
începem o mulțime de lucruri
pe care nu le ducem la capăt
ne balansăm
când înlăuntru
când în afara noastră
uța uța
lăsăm uși deschise spre suflet
nimeni nu intră pe ele
de ce adunăm atîtea lucruri
și atîta ură
nu vom lua nimic cu noi
la marea trecere
tu cu tine
eu cu eul meu
fapta cea bună
și un pumn de țărână în gură
Dimineață
Zorile s-au lățit dinspre răsărit.
Peste dimineți se aștern lin rugăciunile
Noaptea s-a ascuns.
Stă de pândă.
Întristările vin și tot la fel pleacă.
Ceva seamănă cu o sărbătoare.
Spânzurate de aripi,
niște păsări alunecă lin spre zarea albastră.
Nu se pleacă nicăieri.
Anotimpul e copt.
De prea multă lumină
trandafirii se-ntrec în culori parfumate
Du-mă la fântâna cu ciutură
Ce risipă de verde pe dealuri!
De ce îmi tot spui să intru încălțată pe pajiștea cu flori?
Nu ți-e teamă că macii ar sângera
iar câmpia și-ar plânge cu lacrimi de rouă trecutul?
E prea dimineață pentru mâhniri,
caii zburători au obosit de atâta visare.
Mai bine hai să ne-ascundem între anotimpuri,
să plămădim consecințe.
Cele mai multe drumuri nu mai duc nicăieri .
Te rog înainte de a lua urmele norilor
du-mă la fântâna cu ciutură
de la marginea timpului.
Nu vezi că am tălpile pline de cer?
Noapte de vară la munte
Din cer printre nori, niște raze de soare
scaldă și îmbraca-n lumina satul din vale.
Iarba e verde, munții desenați pe zare
Au vârfurile golașe văruite cu ninsoare.
Țăranii obosiți se întorc încet către casă,
s-anunță o noapte de vară frumoasă.
Timpul curge lin într-un straniu balet,
Înserarea acoperă amurgurile roz violet.
Coboară și urcă-n fântână cumpăna veche,
un greier țiuie insistent, parc-ar fi în ureche.
În schitul de lemn de la marginea zării
Niște călugări deapănă rugăciunile serii.
Luna pe cer vine să-și facă tura de noapte,
începe un recital susținut de câteva broaște.
După fierbințeala zilei, acum e răcoare
în aer plutesc esențe tari, dulci amețitoare,
În nări simți aromă de brad, miros de bucate,
E noapte de vară la munte. Ce noapte!
Ochiul curat
Curățește-mi ochii să văd cu ei,
Frumusețea verii, florile de tei,
Curcubeu boltit colorat pe zare,
Răsăritul lunii, asfințit de soare.
Ploaia mănoasă căzută-n zi de vară,
Florile de câmp din lanul de secară,
Grăul copt în holde să-l văd aurit,
Unduind ca marea când e de cosit.
Să văd pâinea bună în spicul de grâu
Și sămânța vieții în apa din râu
Pe Iisus să-l văd rastignit pe Cruce
In prescura care la altar s-aduce.
Curășește-mi gândul inima o spală,
Să nu am în gură vorbe se ocară.
Fă să piară Doamne răul tot din mine,
Să rămână doar ce-i frumos și bine.
Viersul meu să fie apă cristalină,
Zămbetul deschis, privirea senină,
Fapta înțeleaptă, trupul potolit
Și câțiva dusmani să-i am de iubit.
Unde ai dispărut?
Dragul meu nu te-ntreb despre iubire
O dragoste neîmpărtășită e preferabilă unui sicriu.
Și pentrucă veni vorba
Vreau să-ți spun că de-ar fi și din aur sicriul
Nu-i o condiție de-a ajunge în Rai.
Când te-am văzut ultima oară, mai ții minte?
Un soare imens cobora.
Se transforma
acolo la capătul zării într-o aureolă sângerie
prevestitoare de altă zi fierbinte de vară.
Unde ai dispărut?
Nu te-o fi înghițit infinitul când ai pășit cu teamă
pe poarta acelei mănăsiri ce strălucea întunecată
în seara de priveghere?
În noaptea aceea am visat că te jucai cu norii pufoși
Apoi te-ai urcat în caleașca Sfântului Ilie.
De atunci nu te-am mai văzut.
Îți scriu astăzi, vreau să te întorci
Să ne rugăm împreună pentru ploaie.