Dumitru Ichim: Odă Limbii Române

Vorbim

cum ne-a-nvățat mama a spune

lucrurilor din jurul nostru -

jumătate pământ, jumătate minune.

E o limbă aprins de curioasă,

pentru unii,

că ne-nțelegeși apași ascuțișul de coasă

al lunii,

munteleși luminișul de laștiubeu;

vorbim atât de omenește

că uneori Dumnezeu,

sub umbra cuvintelor noastre,

se odihnește.

Vorbim ce suntemși suntem ce vorbim,

sorbim din ulcicăși vinși lumină,

Cuvântul când ne cheamă la Cină.

Substantivele noastre-s amare;

nu au declinare

nici de venit, nici de dus,

ci numai orizontul de sus -

taboric urcușde Vinere Mare.

N-avem tâlmaci

în această prisacăși Vale a Plângerii;

chiar îngerii,

omeneasca vrând s-o deprindă,

merg la gramatica noastră din ghindă,

iar veacul

din duhul pietrei ce nu se schimbă

răspunde plevei ce-o vântură vântul:

Oamenii ăștia s-au născut din limbă,

că înaintea lor,

Întru-nceput,

le-a fost Cuvântul.