Mă străbat de linişte şi verific
ultima rezistenţă la nostalgie.
Satul îl aşez în jurul bisericii
cu duhul credinţei pe uliţe,
copiii rămân la aceeaşi vârstă
părinţii lor la fel.
Şcoala era într-o casă părăsită
cea veche se dărâmase.
Dealurile cu vii sunt
doar viile-s mai puţine,
cimitirul e tot pe deal
cu faţa crucilor spre valea cu apă.
Cărările şi potecile-s năpădite
şi oameni sunt mai puţini,
pădurea a coborât peste sat.
Oricum pustiul şi sărăcia ucid,
pe oamenii de-acum nu-i cunosc,
frumuseţea şi tăcerea răscolesc,
mă întreb de unde atâta nostalgie?
Faptul că mai întâlnesc câte un sătean
care mă strigă cu numele de Llelu,
îmi iluminează dintr-o dată cerul
mă copleşeşte bucuria.
Sunt invitat în cerdacul casei lui
mă binecuvântează cu un vin,
ne povestim bucuriile si tristeţile
prin care pare ca nici n-am trecut,
Nostalgia rămâne rezistentă la uitare.
05 Ianuarie 2013